Campionatul Turciei a fost suspendat o săptămână. Preşedinte TFF: Toţi preşedinţii cluburilor au vrut amânarea meciurilor

Campionatul Turciei a fost suspendat o săptămână, ca urmare a atacului ce a vizat, sâmbătă, autocarul echipei Fenerbahce, au decis conducătorii din fotbalul turc, care s-au reunit, luni, la Istanbul, informează cotidianul Milliyet.

100 afișări
Imaginea articolului Campionatul Turciei a fost suspendat o săptămână. Preşedinte TFF: Toţi preşedinţii cluburilor au vrut amânarea meciurilor

Campionatul Turciei a fost suspendat o săptămână (Imagine: Marius Cristescu/Mediafax Foto)

De asemenea, oficialii au decis ca partidele care erau programate în această săptămână în Cupa Turciei să fie amânate.

Preşedintele Federaţiei Turce de Fotbal, Yildirim Demiroren, s-a întâlnit astăzi, la sediul forului, cu ministrul Tineretului şi Sportului, Akif Cagatay Kilic, cu preşedintele Asociaţiei Cluburilor, Goksel Gumuşdag, şi cu selecţionerul Fatih Terim. După această întrunire, a avut loc o reuniune a preşedinţilor cluburilor din prima ligă turcă, în prezenţa lui Demiroren, Kilic şi Gumuşdag, în care s-a decis suspendarea campionatului.

TITLURILE ZILEI

Preşedinte TFF: Toţi preşedinţii cluburilor au vrut amânarea meciurilor, le mulţumesc pentru reacţie

Preşedintele Federaţiei Turce de Fotbal, Yildirim Demiroren, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că le mulţumeşte conducătorilor cluburilor din primul eşalon pentru că au cerut să nu se joace meciuri o săptămână ca urmare a atacului ce a vizat echipa Fenerbahce, informează ntvspor.net.

"A fost un atac la adresa fotbalului turc, nu doar la adresa echipei Fenerbahce (...) Am hotărât anterior să amânăm următoarele două meciuri ale echipei Fenerbahce, din Cupă şi din campionat. Am decis acest lucru deoarece considerăm că a fost un act de teroare şi am dorit să ţinem cont de starea psihică a jucătorilor. Toţi preşedinţii cluburilor au vrut amânarea meciurilor din această săptămână, ca reacţie după ceea ce s-a întâmplat şi în semn de protest. Toate meciurile din Cupă şi cele din campionat au fost decalate cu o săptămână. Vreau să le mulţumesc preşedinţilor cluburilor. Noi, cei din federaţie, nu voiam ca toate meciurile să fie amânate. Nu ne doream să pară că autorii atacului sunt recompensaţi prin asta. Sperăm ca acesta să fie ultimul incident de acest fel. Le mulţumesc tuturor preşedinţilor cluburilor pentru reacţia pe care au avut-o", a spus Demiroren.

De asemenea, oficialii au decis ca partidele care erau programate în această săptămână în manşa secundă a sferturilor de finală ale Cupei Turciei (Sivasspor - Kayserispor, Fenerbahce - Mersin İdmanyurdu, Gençlerbirliği - Bursaspor, Manisaspor - Galatasaray) să fie amânate.

Autocarul echipei Fenerbahce a fost atacat cu focuri de armă, sâmbătă seară, în timpul deplasării formaţiei turce la Trabzon, după meciul disputat la Rize cu Caykur Rizespor, în etapa a XXVI-a a campionatului Turciei, şoferul vehiculului fiind rănit la cap.

Echipa Fenerbahce a învins sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 5-1, echipa Caykur Rizespor, în etapa a XXVI-a a campionatului Turciei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici