Carlos Tevez: Când eram mic, erau adesea cadavre pe stradă, în drumul spre şcoală

Fotbalistul argentinian al echipei Manchester City, Carlos Tevez, a declarat că a avut o copilărie marcată de sărăcie şi de pericolele din cartierul în care locuia, unde vedea adesea pe stradă cadavre în drumul spre şcoală, informează News of the World.

588 afișări
Imaginea articolului Carlos Tevez: Când eram mic, erau adesea cadavre pe stradă, în drumul spre şcoală

Carlos Tevez: Când eram mic, erau adesea cadavre pe stradă, în drumul spre şcoală

Tevez a copilărit în cartierul cunoscut sub numele Fuerte Apache, în apropiere de Buenos Aires.

"Când eram copil, nu puteam niciodată să ies singur pe stradă, era prea periculos. Noaptea, era ca în Beirut. Se auzeau focuri de armă, oameni urlând şi plângând. În unele nopţi, focurile de armă erau chiar lângă zidul casei mele. Trebuia atunci să mă arunc la podea împreună cu familia mea, iar a doua zi mergeam la antrenament. Dimineaţa, erau adesea cadavre pe stradă în drum spre şcoală. Vedeam mereu oameni drogaţi sau beţi. Vieţile lor depindeau de droguri. Alţii furau. Numeau asta «bani câştigaţi uşor». Un prieten bun al meu a ales o cale diferită şi nu mai este printre noi. A murit acum cinci ani. A mers la furat şi poliţiştii l-au omorât. Trebuia să mă hotărăsc dacă urmez o astfel de cale sau îmi urmez visul. Dacă îţi place fotbalul, dă totul pentru asta - este cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla", a declarat Carlos Tevez.

Tevez îşi aminteşte în ce condiţii juca fotbal în copilărie: "Jucam copiii împotriva adulţilor şi de cele mai multe ori trebuia să driblăm în jurul bucăţilor de sticlă şi seringilor de pe teren, pentru a evita să ne îmbolnăvim de tetanos. Jucam cu patru apărătoare pentru picioare. Însă adevărata problemă erau încălţările. Erau atât de strâmte încât până la urmă nu mi-au mai crescut unghiile la picioare".

Jucătorul argentinian a rămas cu o cicatrice mare pe gât, după ce s-a opărit vărsând din greşeală apă fiartă pe el, când era mic.

În perioada când juca la Boca Juniors, conducerea clubului i-a propus să îi plătească o operaţie prin care să i se înlăture urmele traumei suferite în copilărie, dar fotbalistul a refuzat.

"Nu aş schimba nimic la mine, nici pentru tot aurul din lume. Tot ce mi s-a întâmplat, mi s-a întâmplat cu un motiv. Dacă Dumnezeu mi-a pus ceva pe faţă, eu nu voi schimba. În trecut, credeam că va trebui să strâng gunoaie şi să le vând pe stradă pentru a supravieţui. Însă din fericire fotbalul m-a salvat. Cicatricele sunt dovada vieţii pe care am avut-o", spune Tevez.

Viaţa lui Carlos Tevez va fi redată într-un film artistic numit "Apache", al cărui producţie va începe anul viitor.

"Acest proiect mă emoţionează. Există unele scene în scenariu de care nu sunt foarte mulţumit, pentru că nu reflectă viaţa de atunci, dar ştiu că totul se va rezolva", spune Tevez, care se declară mândru de locul în care a crescut, în ciuda problemelor pe care le-a întâmpinat.

"Jucam fotbal pe o Coca-Cola sau pe bani. Cele mai plăcute momente erau când eu şi prietenii mei câştigam şi mergeam cu banii respectivi să cumpărăm pâine şi bucăţi de carne rece, pe care le mâncam imediat. Când nu trebuia să mergem la şcoală, jucam fotbal toată ziua. Nu aveam o minge, aşa că trebuia să împrumutăm una. Mergeam acasă la ora 18.45, pentru că ştiam că tata va veni la 19.00 şi nu doream să fiu pedepsit. Într-o zi, când jucasem deja în prima ligă pentru Boca, m-am întors acasă şi părinţii mei se certau. Nu era nimic de mâncare pe masă. L-am sunat pe Ramon Maddoni, antrenorul care mă convinsese să joc la Boca, şi m-a spus să merg să mănânc împreună cu el. Când m-am întors acasă, am găsit o farfurie cu ouă şi orez pe masă. Tata împrumutase bani şi el şi mama gătiseră pentru mine. Când am văzut ce au făcut, am început să plâng", povesteşte jucătorul argentinian.

Tevez spune că nu ştie să facă altceva decât să joace fotbal: "M-am născut pentru fotbal. Este greu să fii sărac. Este nedrept că unii oameni sunt bogaţi şi alţii nu au absolut nimic. Acum, când văd oamenii fără adăpost împingând cărucioare pe stradă, mă gândesc că aş fi putut fi eu în acea situaţie. Ştiu ce înseamnă să fii sărac şi înfometat şi nu îi doresc nimănui asta".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici