Ciclistul danez Michael Rasmussen a recunoscut că s-a dopat timp de 12 ani

Ciclistul danez Michael Rasmussen, care s-a sustras testelor antidoping, fiind suspendat din acest motiv în timpul Turului Franţei din 2007, în momentul în care era purtător al tricoului galben, a recunoscut, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Herning, că s-a dopat timp de 12 ani.

358 afișări
Imaginea articolului Ciclistul danez Michael Rasmussen a recunoscut că s-a dopat timp de 12 ani

Michael Rasmussen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rasmussen, în vârstă de 38 de ani, care evoluează acum la echipa Christina Watches-Onfone, îşi anunţase prezenţa la Turul Sibiului din acest an, care va avea loc în perioada 11-14 iulie.

"Am utilizat produse şi metode dopante în perioada 1998-2010. Am folosit EPO, hormoni de creştere, testosteron, insulină, cotizon şi să nu mai vorbim de transfuzii de sânge. Sunt gata să accept orice suspendare. În acest moment sunt un om uşurat", a declarat Rasmussen, care a refuzat să dea numele complicilor săi, informează AFP.

Confederaţia daneză a sportului a deschis o anchetă în acest caz.

În 2007, când era la echipa Rabobank, Rasmussen a părăsit Turul Franţei în ultima săptămână de cursă, în momentul în care deţinea tricoul galben al liderului clasamentului general, după ce a minţit cu privire la locurile unde se antrena pentru a se sustrage testelor antidoping. Sportivul a fost suspendat doi ani de federaţia monegască de ciclism, el având licenţa de ciclist emisă în Principat. Rutierul danez a revenit în competiţii în 2009.

Michael Rasmussen a fost de două ori câştigător al tricoului alb cu buline roşii, al căţărătorilor, în Turul Franţei (2005 şi 2006) şi s-a clasat pe locul 3 în Turului Chinei 2012. Rasmussen a mai "bifat" patru victorii de etapă în Turul Franţei, câte una în Turul Spaniei, în Turul Maltei 2012 şi în Turul Serbiei 2011. El a purtat nouă etape tricoul galben în Turul Franţei şi a mai înregistrat victorii de etapă în Vuelta Catalunya şi Dauphinee Libere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici