Ciclistul Tom Danielson, depistat pozitiv cu testosteron

Ciclistul american al echipei Cannondale-Garmin, Tom Danielson, a anunţat, luni, pe contul său de Twitter, că a fost depistat pozitiv cu testosteron la un test efectuat la 9 iulie, în afara competiţiilor, informează L'Equipe.

96 afișări
Imaginea articolului Ciclistul Tom Danielson, depistat pozitiv cu testosteron

Ciclistul Tom Danielson, depistat pozitiv cu testosteron (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Seara precedentă a fost una dintre cele mai grele din cariera mea. Luam masa alături de coechipierii mei înainte de startul Turului Utah când am fost sunat de un oficial al USADA (n.r. - agenţia americană antidoping) care m-a anunţat că am fost depistat pozitiv cu testosteron la un control efectuat în 9 iulie în afara competiţiilor. Nu am luat această substanţă şi nicio altă sunstanţă interzisă. Vreau să ştiu ce a produs acest rezultat. Sunt rănit, frustrat şi furios", a scris Danielson pe contul de Twitter.

Până la analizarea probei B, rutierul american a fost exclus din Turul Utah, competiţie pe care a câştigat-o în ultimii doi ani.

Tom Danielson, în vârstă de 37 de ani, a recunoscut în urmă cu trei ani, într-o mărturie împotriva fostului ciclist american Lance Armstrong, că s-a dopat. El a fost suspendat pentru şase luni cu începere de la 1 septembrie 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici