Conference League: ”Călăii” echipelor româneşti n-au bătut pe nimeni

  • FK Laci n-a avut nicio şansă cu Anderlecht.
  • Şahtior Karagangy a remizat alb în Ucraina.
  • Spartak Trnava a scos acelaşi scor a la ”turul” cu Sepsi, 0-0.
1812 afișări
Imaginea articolului Conference League: ”Călăii” echipelor româneşti n-au bătut pe nimeni

Conference League: ”Călăii” echipelor româneşti n-au bătut pe nimeni

Formaţiile de fotbal care au eliminat cele 3 echipe româneşti din acest sezon de Conference League, a treia competiţie europeană intercluburi ca importanţă (după Liga Campionilor şi Liga Europa), nu au izbutit să câştige niciun meci, joi seară, în turul 3 preliminar (prima manşă).

Albanezii de la FK Laci au fost umiliţi de către Anderlecht Bruxelles pe teren propriu, acolo unde reuşise să o învingă, surprinzător, pe CS Universitatea Craiova cu 1-0 (returul din Bănie s-a terminat cu scor alb). În meciul de joi seară, a fost 3-0 pentru colosul Belgiei.

Într-un alt meci de joi seară, FC Kolos Kovalivka (Ucraina) a remizat acasă de Şahtior Karagandy (oaspeţii au evoluat din minutul 76 în 10 oameni), scor 0-0. Kazahii de la Karagandy au eliminat-o la penalty-uri pe FCSB, după ce vicecampioana din Liga 1 izbutise să câştige pe ”Arena Naţională” cu 1-0 în tur, dar a cedat manşa secundă: 1-2.

Evoluând pe teren propriu, Spartak Trnava a remizat acasă, scor 0-0, cu Maccabi Tel Aviv (Israel). Formaţia din Slovacia reuşise să o scoată din competiţie pe Sepsi Sf. Gheorghe, după executarea loviturilor de departajare (cele două manşe s-au terminat la egalitate, 0-0 în Slovacia şi 1-1 în România).

România continuă cursa în Europa doar cu CFR Cluj, angrenată în ”dubla” din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor cu Young Boys Berna (a fost 1-1 în Gruia). Dacă va fi eliminată de elveţieni, campioana României are asigurată prezenţa în grupele Conference League.
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici