Contractul de rentă viageră al lui Mircea Sandu va fi verificat de noua conducere a FRF

Contractul de rentă viageră al lui Mircea Sandu, care îi aduce fostului preşedinte suma de 50.000 de euro anual, va fi analizat de noua conducere a Federaţiei Române de Fotbal, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, şeful forului de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu.

90 afișări
Imaginea articolului Contractul de rentă viageră al lui Mircea Sandu va fi verificat de noua conducere a FRF

Mircea Sandu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Contractul de rentă viageră a fost asumat de Comitetul Executiv şi nu de Adunarea Generală. Adunarea Generală i-a acordat doar titlul de preşedinte de onoare. În primul rând trebuie să verificăm acest contract de rentă viageră. Apoi vom vedea cum stau lucrurile cu acest contract încheiat între Comitetul Executiv de la acea dată şi domnul Mircea Sandu", a spus Burleanu.

Acesta a explicat că nu a existat nicio înţelegere cu fostul preşedinte prin care renunţă reciproc la acuze şi atacuri în presă. "Referitor la domnul Mircea Sandu, nu am avut şi nu am niciun fel de «gentlemen's agreement», fiecare îşi vede de treaba lui. Eu rămân fidel programului meu. Vreau să fie clar pentru toată lumea că epoca Mircea Sandu s-a încheiat la 5 martie. Nu am niciun fel de înţelegere secretă cu Mircea Sandu", a explicat actualul preşedinte.

Burleanu va solicita ajutorul lui Sandu doar în situaţii speciale, precizând că nu a avut nevoie de sprijinul acestuia pentru a obţine o întrevedere cu preşedintele UEFA sau şeful Federaţiei Germane de Fotbal. "Nu i-am solicitat sprijinul domnului Mircea Sandu pentru a merge la UEFA sau pentru a mă întâlni cu preşedintele federaţiei din Germania şi vă asigur că m-am bucurat de sprijinul acestor două importante instituţii. Asta nu înseamnă că dacă la un moment dat, în mod punctual, interesul României îmi va cere să apelez la posibila influenţă a domnului Mircea Sandu nu voi ezita să o fac. Până atunci fiecare îşi vede de treaba lui şi de poziţia pe care o ocupă", a precizat Răzvan Burleanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici