- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Copos: Cred că vom semna contractul cu Ioan Andone
Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că este încrezător că antrenorul Ioan Andone va semna un contract cu gruparea giuleşteană, precizând că i-a propus tehnicianului un proiect pe trei ani şi două luni.
"Nu pot să confirm şi nici să infirm ceva legat de domnul Ioan Andone, pentru că deocamdată nu am semnat contractul. Am negociat, am discutat, a fost destul de greu, dar cred că vom reuşi până la urmă să semnăm. Este vorba de un proiect valabil trei ani şi două luni. Bineînţeles că ne dorim foarte mult ca împreună să ajungem pe un loc de Liga Europa la finalul acestui sezon, pentru că eu cred că Rapid are unul dintre cele mai bune loturi din România la momentul actual", a spus Copos.
George Copos crede că şi Ioan Andone poate obţine rezultate bune la conducerea tehnică a Rapidului, după ce echipa giuleşteană a avut succese cu antrenori care au pregătit anterior rivala Dinamo. "Dacă vom semna, eu doresc foarte mult ca Ioan Andone să reuşească la Rapid, pentru că noi am avut experienţe fericite şi cu Mircea Lucescu de la Dinamo şi cu Mircea Rednic, tot de la Dinamo", a adăugat Copos.
El a anunţat componenţa echipei tehnice, în cazul în care Ioan Andone va semna contractul.
"Mă bucur foarte mult că Ioan Andone şi-l doreşte în echipa tehnică şi pe secundul Ciprian Panait, precum şi pe antrenorul-jucător Adrian Iencsi. Practic staful va fi format din Ioan Andone, Ion Manu - antrenor cu portarii, Ciprian Panait - secund şi Adrian Iencsi - antrenor-jucător", a subliniat Copos.
Tehnicianul Ioan Andone, însoţit de impresarul Victor Becali, a negociat, miercuri, timp de aproximativ trei ore, la Hotelul Crowne Plaza, cu George Copos preluarea conducerii tehnice a echipei Rapid.
-
Cum este descris Anders Behring Breivik de către cel mai bun prieten al său din copilărie
Externe astăzi, 16:57
Anders Behring Breivik, autorul masacrului din Norvegia, soldat cu 77 de morţi, era "tolerant" şi "politicos" în adolescenţă, afirmă cel mai bun prieten al său din copilărie. citeşte tot
-
INTERVIU - Mungiu: Îmi doresc să existe o discuţie critică raţională despre filmul "După dealuri"
Cultură-Media astăzi, 16:40
Cristian Mungiu a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că e important, înainte de toate, ca filmul său "După dealuri", dublu premiat la Cannes pentru scenariu şi interpretare feminină, să fie vizionat şi îşi doreşte să existe o discuţie critică raţională despre problemele pe care le implică. citeşte tot





Nu exista comentarii