Cosmin Contra: Am fi meritat să câştigăm, am fost mai buni

Antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, a declarat, joi, că echipa sa a fost mai bună decât formaţia Vitesse Arnhem, în meciul încheiat la egalitate, scor 1-1, în preliminariile Ligii Europa, şi ar fi meritat victoria, dar este convins că în partida retur elevii săi pot marca pe terenul olandezilor.

194 afișări
Imaginea articolului Cosmin Contra: Am fi meritat să câştigăm, am fost mai buni

Cosmin Contra (Imagine: Mircea Rosca/ Mediafax Foto)

"Eu sunt încrezător în şansele noastre acolo. Este un rezultat greu, dar este un rezultat care încă ne oferă şanse de calificare. Indiferent dacă a fost sau nu penalti, am fi meritat victoria, pentru că am fost mai buni în seara aceasta şi asta ne oferă speranţe pentru săptămâna viitoare. Petrolul a demonstrat că nu este o echipă care să se apere, ci e o echipă care joacă un fotbal plăcut, un fotbal cu multe ocazii. Dacă reuşim să materializăm măcar jumătate din ocaziile pe care ni le creăm, cred că vom fi o echipă greu de bătut. Cred că Petrolul e pe un drum bun. Nu m-a surprins cu nimic Vitesse Arnhem. În retur putem să marcăm, nu unul, ci mai multe goluri", a spus Contra la DigiSport.

Formaţia Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate, joi seară, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa olandeză Vitesse Arnhem, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa.

Golurile partidei au fost marcate de Grozav '84, respectiv Reis '52, din penalti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici