Crăciunescu: Pentru central baremul va fi 1.000 de dolari, iar pentru asistenţi 700 de dolari

Preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF, că baremurile arbitrilor vor fi de 1.000 de dolari pentru central şi de câte 700 de dolari pentru asistenţi şi pentru rezervă, ceea ce reprezintă "o intrare într-o oarecare normalitate".

106 afișări
Imaginea articolului Crăciunescu: Pentru central baremul va fi 1.000 de dolari, iar pentru asistenţi 700 de dolari

Crăciunescu: Pentru central baremul va fi 1.000 de dolari, iar pentru asistenţi 700 de dolari (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

"S-au schimbat baremurile. Pentru central va fi 1.000 de dolari, pentru cei doi asistenţi câte 700 de dolari, iar pentru cel de-al patrulea, rezerva, tot 700. Pentru rezervă e cam mare suma, dar dacă ne-au dat ei ce să fac, să le zic să ne dea mai puţin? Decât nimic, eu sunt mulţumit. Faţă de cum era am mai făcut un pas înainte. Până la urmă este o intrare într-o oarecare normalitate", a spus Crăciunescu.

Ion Crăciunescu consideră viabilă propunerea ca unii arbitri să devină profesionişti. "Eu cred că propunerea lui Adrian Porumboiu e viabilă pentru viitor, şi anume să-i facem profesionişti pe o parte din arbitri. Să le dăm un salariu şi atunci vom putea să intervenim şi pe salariu când greşesc. Următorul pas ăsta este, să facem salarii fixe şi să dăm numai o indemnizaţie aşa, că se deplasează la meci. Salariul să fie grosul veniturilor, pentru că astfel i-am degreva şi pe ei de alte preocupări, de a face rost de bani de serviciu, de timp pentru pregătire fizică", a adăugat el.

Preşedintele CCA a menţionat că o brigadă din România va arbitra în cupele europene, la 15 martie. "O veste bună e că avem un arbitru român care va arbitra într-o cupă europeană în această fază. Adică la 15 martie va arbitra o brigadă din România. Nu ştiu în ce competiţie, e anunţată doar data, iar brigada am făcut-o noi. Nu putem spune componenţa brigăzii. E un lucru bun că avem arbitri în competiţiile europene, chiar dacă pentru noi va fi greu, pentru că tot în 15 martie avem meci în Cupa României, Vaslui - Oţelul, cu multe orgolii", a precizat Crăciunescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici