Cristina Vărzaru: Mă reîntorc în ţară, deşi mai aveam un an de contract cu Viborg

Căpitanul naţionalei de handbal feminin, Cristina Vărzaru, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că oficialii Viborg HK au acceptat încetarea colaborării cu ea cu un an mai devreme decât era prevăzut şi că revine în România, urmând să joace la Terom Z Iaşi.

642 afișări
Imaginea articolului Cristina Vărzaru: Mă reîntorc în ţară, deşi mai aveam un an de contract cu Viborg

Cristina Vărzaru (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Deşi mai aveam încă un an de contract cu Viborg, am simţit că cel mai bine pentru mine e să mă reîntorc în ţară. De ce? Sunt mai multe motive. Pentru că am ajuns la 32 de ani, mă gândesc din ce în ce mai mult la ce voi face când voi termina cu cariera sportivă. În plus, îmi lipsesc familia, logodnicul, prietenii. Deşi nu foarte încântaţi de idee, cei de la Viborg mi-au acceptat decizia şi au fost de acord să încetăm colaborarea, deşi mai aveam încă un an de contract. De ce am ales Iaşiul ca următoare destinaţie? Pentru că în urma zecilor de conversaţii pe care le-am avut, atât cu finanţatorul Florin Zamfir, cât şi cu antrenoarea Victorina Bora, am descoperit acolo un plan ambiţios şi atractiv, o conducere entuziastă şi deschisă. Sper din suflet că voi reuşi să mă adaptez noilor condiţii şi că voi reuşi să pun o mână serioasă la îndeplinirea planului pe care l-au început deja în urmă cu un an", a declarat Cristina Vărzaru pentru MEDIAFAX.

Căpitanul naţionalei a făcut referiri şi la încheierea carierei la echipa naţională, în vara acestui an: "Pentru mine handbalul de cea mai înaltă performanţă se incheie în vară, atunci când mi-am anunţat şi retragerea de la naţională. Faptul că voi merge la o echipă care nu joacă, cel puţin pentru moment, în cupele europene, nu face noul angajament mai puţin motivant. Din contră, se potriveşte perfect cu ceea ce-mi doresc eu, şi anume, reintegrarea în sistemul românesc, apropierea cu un pas de ceea ce va însemna viaţa de după terenul de handbal. Îmi doresc să-mi închei frumos cariera şi sper că aranjamentul va fi de bun augur pentru ambele părţi".

Cristina Vărzaru a mai declarat, luni, pentru site-ul fostei campioane a Europei, că nu s-a simţit nicăieri atât de iubită şi respectată ca la Viborg. "Întotdeauna am luat deciziile cu inima, iar acum inima îmi spune că este timpul potrivit să mă întorc acasă, lângă familie şi prietenul meu. România este prima mea casă. În România se spune că nordicii sunt puţin mai reci decât noi, dar a fost incredibil de uşor pentru mine să mă integrez, pentru că am fost primită fantastic şi am primit foarte mult spijin la început. Nu m-am simţit nicăieri atât de iubită şi respectată ca la Viborg. Colegele, antrenorii pe care i-am avut, fanii, staful clubului şi oamenii din oraş mi-au oferit atât de multe. Le mulţumesc tuturor şi doresc echipei Viborg mult succes în viitor", a afirmat Cristina Vărzaru.

Extrema dreaptă a avut parte de şapte ani de excepţie la Viborg HK, deşi a trecut şi prin momente dificile, din cauza unor accidentări. Cristina Vărzaru a ajuns la Viborg în 2005, după un singur an cucerind Liga Campionilor cu noua sa echipă, pe care şi l-a mai trecut în palmares de două ori. Ca relizare individuală este de remarcat cea obţinută în sezonul 2009-2010, când a fost golgheterul Ligii Campionilor. "Au fost şapte ani fantastici şi mă simt foarte norocoasă. Am câştigat titlul, Cupa Danemarcei, Liga Campionilor, dar niciodată Cupa Cupelor. De ce să n-o facem în acest an?", a mai spus Cristina, care este angrenată cu Viborg HK în faza sferturilor Cupei Cupelor.

Antrenorul naţionalei şi al formaţiei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Radu Voina, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că orice echipă din România îşi doreşte să o aibă în lot pe Cristina Vărzaru. "Dacă ea a decis să se întoarcă, înseamnă că se gândeşte cu siguranţă şi la viaţa privată. Doar cine nu a fost plecat mult timp în străinătate, nu ştie cât de greu este să stai departe de cei dragi. Cred că, dacă Cristina este decisă să mai joace handbal şi în România, orice echipă ar fi interesată de ea. La valoarea sa şi experienţa acumulată, este o jucătoare de excepţie pentru orice club, inclusiv Oltchim. Sigur că este devreme să vorbim despre acest lucru, ea trebuie să aleagă", a spus Voina.

Finanţatorul echipei de handbal feminin Terom Z Iaşi, Florin Zamfir, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a semnat un precontract cu Vărzaru, pentru sezonul următor, în care speră ca formaţia sa să evolueze în Liga Naţională. "După ce o jucătoare de talia lui Carmen Amariei a acceptat să vină la clubul nostru şi să sprijine începutul proiectului, am ajuns la un acord şi cu Cristina Vărzaru, care şi-a dorit să revină în ţară. A discutat cu antrenoarea Victorina Bora, cu Carmen Amariei şi s-a convins că avem un proiect serios, pe 4-5 ani, care sper să culmineze cu calificarea în Liga Campionilor. Cristina a semnat un precontract, iar la prima venire a ei în ţară, va semna şi contractul, care nu are nicio clauză de reziliere, pe un an, cu opţiune de prelungire. Probabil, în scurt timp, la prima convocare a naţionalei, pentru turneul preolimpic. Ce îşi doreşte ea, dar şi noi, s-a întâmplat. Ea va juca la Terom, indiferent dacă vom promova sau nu", a afirmat Florin Zamfir, care finanţează clubul ieşean, în liga secundă.

Zamfir a mai precizat că negociază şi cu alte jucătoare de valoarea lui Vărzaru. "E vorba şi de jucătoare românce, dar şi străine, de nivelul echipei naţionale. Luptăm la promovare, apoi în 2-3 ani sperăm la cupe europene şi în 4-5 ani, ne dorim să jucăm în Liga Campionilor. Este adevărat că am avut un blocaj financiar, de vreo lună şi jumătate, dar sâmbătă am avut o discuţie cu echipa şi le-am lămurit pe toate".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici