David Trezeguet se retrage din activitate la 37 de ani

Atacantul David Trezeguet a decis să se retragă din activitate şi ar putea face parte din staf-ul grupării Juventus Torino, a anunţat cotidianul argentinian Clarin, citat de AFP.

107 afișări
Imaginea articolului David Trezeguet se retrage din activitate la 37 de ani

David Trezeguet se retrage din activitate la 37 de ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Trezeguet, campion mondial şi european cu Franţa, se "retrage la 37 de ani, deşi avea o ofertă de la Mallorca", scrie Clarin.

"Informaţia a fost confirmată de agentul său. În zilele următoare, el s-ar putea duce în Italia, unde Juventus i-ar fi propus un post în staf", a anunţat Clarin.

Trezeguet a jucat zece sezoane la Juventus, între 2000 şi 2010, marcând 171 de goluri. El a mai jucat la Hercules, River Plate, Newell's Old Boys şi Pune City.

David Trezeguet este al treilea cel mai bun marcator din istoria echipei Franţei (34 goluri în 71 selecţii), fiind devansat de Thierry Henry (51 goluri) şi Michel Platini (41).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici