Dinamo Bucureşti s-a calificat în sferturile Cupei României, după ce a învins ALRO Slatina, scor 3-1

Echipa Dinamo Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (3-1), formaţia ALRO Slatina (liga a II-a), în optimile competiţiei.

40 afișări
Imaginea articolului Dinamo Bucureşti s-a calificat în sferturile Cupei României, după ce a învins ALRO Slatina, scor 3-1

Dinamo Bucureşti s-a calificat în sferturile Cupei României, după ce a învins ALRO Slatina, scor 3-1 (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Gazdele au marcat prin Niculae '3 şi Alexe '8 şi '36, iar oaspeţii au înscris prin Bârsan '39.

Dinamo Bucureşti: 12. Dolha - 6. Rus, 21. D. Grigore, 25. Scarlatache, 2. Diabate - 14. Păun (22. Torje '63, 19. Ganea '79), 26. Mărgăritescu, 29. N'Doye, 10. Alexe - 9. Niculae (15. Dănciulescu '73), 17. An. Cristea. Antrenor: Ioan Andone.

ALRO Slatina: 22. Tătaru - 3. Pasăre, 14. Vişa, 25. Kalai, 4. Vodiţă - 27. Dumitra - 8.Voicu, 10. Precup, 19. Cr. Constantin (15. E. Stoica '54) - 26. Aldea (9. Ene '33), 7. Bârsan (18. Hebga '73). Antrenor: Corneliu Papură.

Cartonaşe galbene: D. Grigore '74 / Dumitra '30, Pasăre '41.

Arbitri: Georgian Ionescu (central) - Ovidiu Artene, Daniel Hulubei (asistenţi) - Adrian Stănescu (rezervă).

Observatori: Marian Bucurescu, George Ionescu.

La meci au asistat circa 700 de spectatori, printre care aproximativ 50 de suporteri ai formaţiei oaspete.

Arbitrii partidei au oficiat în prima repriză în tricouri de culoare aurie, asemănătoare galbenului de pe echipamentul formaţiei oaspete, astfel că, la pauză, au fost nevoiţi să le schimbe cu tricouri de culoare neagră.

Pe parcursul partidei, galeria formaţiei Dinamo a scandat numele atacantului român de la Fiorentina, Adrian Mutu, şi a cântat pe textul "I love you, Mutu!" ("Te iubesc, Mutu!").

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici