Dinu Gheorghe şi Marius Şumidică au fost prezentaţi oficial la Rapid

Dinu Gheorghe, în calitate de preşedinte al FC Rapid, şi Marius Şumudică, ca antrenor principal, au fost prezentaţi oficial, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă la care a fost prezent şi principalul acţionar al grupării bucureştene, George Copos.

17 afișări
Imaginea articolului Dinu Gheorghe şi Marius Şumidică au fost prezentaţi oficial la Rapid

Dinu Gheorghe (Foto) şi Marius Şumidică au fost prezentaţi oficial la Rapid (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"Se ştie mitul fiului rătăcitor. Bătrânul Rapid primeşte azi înapoi doi fii rătăcitori, pe domnul Dinu Gheorghe şi pe domnul Marius Şumudică, iar bătrânul este foarte fericit. Noi vom face absolut tot ce ne stă în putinţă, pentru a-i asigura domnului Dinu Gheorghe cele mai bune condiţii. Am avut discuţii de peste o lună de zile, dar până la urmă am finalizat acest contract, unul complicat, dar consider că Dinu Gheorghe este cea mai bună soluţie pe care am avut-o până acum. Dânsul va avea întreaga autoritate şi responsabilitate, pentru că am obosit şi eu după atâta timp", a spus George Copos cu ocazia prezentării celor doi.

Oficialul rapidist a menţionat că noul preşedinte al clubului va avea la dispoziţie un buget în valoare de 5,5 milioane de euro, obiectivul echipei fiind calificarea în fiecare an în cupele europene.

"Noi putem să-i asigurăm domnului Dinu Gheorghe un buget de cel puţin 5,5 milioane de euro, dar nu mai mult de atât. Atât putem noi. Dacă Dinu Gheorghe poate aduce mai mult din alte surse, e foarte bine. Cei 5,5 milioane nu au legătură cu cele 2,5 milioane de euro pe care urmează să le primim de la FC Porto. Oricum, Rapid şi-a plătit absolut toate obligaţiile către bugetul statului, iar acum nu mai are datorie nici măcar un leu. Am luat un credit de 2,2 milioane de euro pentru a achita tot, deoarece din 2008 am rămas cu datorii de aproximativ 15 milioane de euro, pe care le-am plătit în decurs de 2 ani şi ceva. Va fi nevoie să fim mână strânsă, pentru că situaţia de acum nu mai este cea din 2006 sau 2007", a menţionat Copos, care a adăugat că Sorin Creţeanu va face parte din Consiliul de Administraţie al clubului Rapid.

La rândul său, preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat că a semnat un contract pe patru ani, cu clauze extrem de clare pe care speră să nu le activeze niciodată, iar antrenorul Marius Şumudică a semnat un contract pe doi ani. "Marius Şumudică va fi antrenorul Rapidului pentru următorii doi ani, iar clubul are drept de prelungire pentru încă un an. Obiectivul va fi în fiecare an calificarea în cupele europene, pentru că Rapid nu mai are voie să fie în afara Europei niciodată. Şumudică are un contract, nu vine cu bani de acasă. Bineînţeles că în cazul în care se vor realiza performanţe, vor fi şi bonusuri", a precizat noul preşedinte al clubului rapidist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici