Dorinel Munteanu: Am văzut partida cu Lazio şi nu m-a speriat prestaţia Vasluiului

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, vineri, că a urmărit partida dintre FC Vaslui şi Lazio din grupele Ligii Europa, şi a precizat că nu se teme de meciul direct cu formaţia pregătită de Viorel Hizo, în etapa a XVI-a a Ligii I.

72 afișări
Imaginea articolului Dorinel Munteanu: Am văzut partida cu Lazio şi nu m-a speriat prestaţia Vasluiului

Dorinel Munteanu (Imagine: Florin Novac/Mediafax foto)

"Niciun joc nu seamănă cu altul şi chiar dacă Vasluiul a făcut o partidă bună, nu m-a speriat prestaţia lor. Duminică va fi cu totul altceva, este o luptă în campionat, avem în faţă o echipă bună, dar care nu este invincibilă. Obiectivul nostru este punct sau puncte, dar nu va fi uşor. Vasluiul are jucători buni, iar noi avem nevoie de multă determinare pentru a continua seria rezultatelor bune", a spus Munteanu.

Dorinel Munteanu nu consideră că partida cu FC Vaslui este una a orgoliilor. "Orgolii au doar cei care nu au minte, pentru mine cele mai mari orgolii sunt punctele puse în joc. Nu am nimic de împărţit cu nimeni de la Vaslui, respect oraşul şi echipa. Văd că ne atacă şi ne provoacă cu orice prilej, este important ca jucătorii să fie liniştiţi şi să se concentreze doar la joc şi cine va fi mai bun va câştiga", a completat Munteanu.

TITLURILE ZILEI

Tehnicianul Oţelului nu va putea conta pe Sârghi, accidentat şi Neagu, suspendat. Munteanu mai spune că şi-ar fi dorit ca meciul din sferturile de finală ale Cupei României dintre Oţelul şi FC Vaslui să se joace anul acesta şi nu în primăvara anului 2012.

"Mi-aş fi dorit să jucăm şi Cupa României, dar se pare că organizatorii Cupei n-au ţinut cont de părerea noastră. Nu este normal ca o echipă să fie favorizată, şi noi şi ei am jucat din 3 în 3 zile, cine se vaită e treaba lui. După părerea mea, s-ar fi găsit o dată la care puteam să jucăm, chiar dacă ar fi fost 20 sau 21 decembrie", a precizat Munteanu.

Partida FC Vaslui - Oţelul Galaţi se va disputa, duminică, de la ora 18.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici