Elina Svitolina cere să li se facă dreptate ruşilor care se opun războiului

Jucătoarea ucraineancă de tenis Elina Svitolina a declarat joi că jucătorilor din Rusia şi Belarus care denunţă invazia Moscovei în Ucraina, ţara sa, ar trebui să li se permită să participe la Wimbledon.

1038 afișări
Imaginea articolului Elina Svitolina cere să li se facă dreptate ruşilor care se opun războiului

Elina Svitolina are o relaţie cu francezul Gael Monfils

Organizatorii Grand Slam-ului pe iarbă au anunţat, miercuri, că competitorii ruşi şi belaruşi vor fi interzişi la ediţia din acest an.

Decizia înseamnă că jucători precum Daniil Medvedev din Rusia, numărul doi mondial la masculin, şi Aryna Sabalenka din Belarus, numărul patru mondial la feminin, sunt excluşi de la turneul din 27 iunie-10 iulie.

Numărul 25 mondial, Svitolina s-a alăturat miercuri colegelor sale ucrainene pentru a cere interzicerea accesului sportivilor ruşi şi belaruşi la competiţiile internaţionale, dar a părut să-şi îndulcească poziţia într-un interviu acordat joi, pentru BBC Sport.

„Nu vrem să le interzicem complet", a spus Svitolina. „Dacă jucătorii nu se pronunţă împotriva guvernului rus, atunci este corect să le interzicem.

Vrem doar ca ei să vorbească, dacă sunt de partea noastră şi a restului lumii sau a guvernului rus. Acesta este pentru mine punctul principal.

Dacă nu au ales, nu au votat pentru acest guvern, atunci este corect să li se permită să joace şi să concureze."

ATP şi WTA, organismele de conducere ale tenisului masculin şi feminin au criticat Wimbledon pentru decizia sa.

Svitolina, care are prieteni şi familie încă în Ucraina, a declarat că jucătorii ruşi şi bieloruşi trebuie să facă mai mult.

Medvedev a făcut o pledoarie pentru pace pe Twitter în februarie, în timp ce compatriotul său Andrey Rublev a scris „Fără război, vă rog" pe obiectivul unei camere de televiziune, în drumul său spre câştigarea titlului de la Dubai.

„Pot număra pe degetele de la o mână câţi jucători ruşi şi bieloruşi m-au întrebat ce fac, ce face familia mea, toată lumea este în siguranţă?". a spus Svitolina.

„De aceea mă simt tristă din cauza acestei situaţii. Personal, unii oameni ar trebui să facă un pic mai mult decât au făcut. Este o chestiune misterioasă.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici