FC Steaua şi CSA au ajuns la un acord, astfel încât activitatea echipei de fotbal să nu fie afectată

FC Steaua şi CSA Steaua au anunţat, luni, într-un comunicat comun remis agenţiei MEDIAFAX, că au ajuns la un acord, valabil până la 15 decembrie, astfel încât activitatea echipei de fotbal în Liga Europa şi în Cupa Ligii să nu fie afectată în această săptămână.

2242 afișări
Imaginea articolului FC Steaua şi CSA au ajuns la un acord, astfel încât activitatea echipei de fotbal să nu fie afectată

FC Steaua şi CSA au ajuns la un acord, astfel încât activitatea echipei de fotbal să nu fie afectată (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

După data de 15 decembrie, cluburile vor continua discuţiile pentru a pune în practică decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la marca Steaua.

"În urma discuţiilor purtate reprezentanţii celor două cluburi au stabilit, de comun acord, următoarele: 1. Cele două cluburi au luat act de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; 2. Cluburile au ajuns la o înţelegere astfel încât să nu afecteze activitatea echipei de fotbal în campionat şi în cupele europene şi să nu producă prejudicii de imagine celor două cluburi sau sportului românesc, valabilă pentru meciurile care se vor desfăşura în cele două competiţii până la data de 15 decembrie 2014; 3. După această dată cele două cluburi vor continua discuţiile şi vor elabora termenii viitoarei colaborăari, definitivând elementele concrete de punere în practică a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", se arată în comunicatul FC Steaua şi CSA Steaua.

Reprezentanţii celor două grupări s-au întâlnit, luni, la sediul CSA Steaua, pentru a discuta pe tema situaţiei generate de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 3 decembrie 2014. La întâlnire au participat preşedintele clubului de fotbal, Valeriu Argăseală, vicepreşedintele Iulian Gheorghişor, iar CSA Steaua a fost reprezentat de preşedintele clubului George Boroi şi membrii Consiliului de conducere.

Steaua va juca în această săptămână, joi, în Liga Europa, de la ora 22.05, pe teren propriu, cu Dinamo Kiev, în ultima etapă a grupei J a competiţiei, şi duminică, de la ora 20.00, în deplasare, cu CSMS Iaşi, în sferturile de finală ale Cupei Ligii, acestea fiind ultimele meciuri oficiale din 2014 ale echipei antrenate de Constantin Gâlcă.

Instanţa supremă a anulat, miercuri, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, prin decizia de miercuri, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.

Clubul de fotbal deţinut de Gigi Becali a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de cel dintâi.

Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013.

ICCJ a pronunţat miercuri o decizie finală în acest proces, dând câştig de cauză Clubului Sportiv al Armatei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici