Flavius Stoican: Dacă ei merg la Campionatul Mondial înseamnă că suntem sub Grecia

Antrenorul formaţiei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, marţi seară, că echipa naţională a României este valoric sub Grecia dacă aceasta a reuşit să câştige barajul şi să se califice la Cupa Mondială din 2014.

57 afișări
Imaginea articolului Flavius Stoican: Dacă ei merg la Campionatul Mondial înseamnă că suntem sub Grecia

Antrenorul formaţiei Dinamo, Flavius Stoican (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"E greu de spus ce ne-a lipsit, poate nici noi, la naţională mă refer, n-am avut încrederea că putem întoarce acest rezultat. Păcat că ni se întâmplă numai nouă, parcă suntem blestemaţi. Dacă ei s-au calificat la Campionatul Mondial înseamnă că noi suntem sub Grecia", a spus Stoican la finalul meciului de pe Arena Naţională.

Reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, după ce a încheiat la egalitate, marţi seară, pe Arena Naţională, scor 1-1, cu selecţionata similară a Greciei, în manşa retur a barajului de accedere la turneul din 2014. România a înscris prin Torosidis '55 (autogol), iar pentru Grecia a punctat Mitroglou '23. În tur, vineri, la Pireu, Grecia s-a impus cu scorul de 3-1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici