Florin Prunea: Sunt şapte echipe care nu ar trebui să ia licenţa

Preşedintele executiv al CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că sunt şapte echipe din Liga I care nu ar trebui să primească licenţa pentru noua ediţie de campionat.

199 afișări
Imaginea articolului Florin Prunea: Sunt şapte echipe care nu ar trebui să ia licenţa

Florin Prunea: Sunt şapte echipe care nu ar trebui să ia licenţa (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Sunt şapte echipe care nu ar trebui să ia licenţa! În primul rând, este vorba despre acele echipe care au intrat în insolvenţă. Nu este posibil să primească loc în prima ligă astfel de echipe. Dacă li s-ar da licenţa, înseamnă că ar fi trebuit şi noi să luăm vreo 20 de jucători foarte buni în toamnă. Făceam vreo 40 de puncte, iar pe urmă renunţam la ei şi intram în insolvenţă. Nu este posibil aşa ceva. În mod sigur vor fi echipe care nu vor lua licenţa", a spus Prunea.

Oficialul formaţiei ieşene a mai precizat că este convins că gruparea sa va primi licenţa: "Noi vrem să rămânem în Liga I pe meritul nostru sportiv, nu pe necazul altuia. Dar nici nu mi se pare normal cum procedează alţii. Sunt unele cluburi care depun acte nesemnate de jucători. Ştiu că Liga nu este Poliţie, dar ar trebui verificate cumva actele care se depun pentru licenţiere. Se ştie foarte bine despre ce vorbesc pentru că presa a consemnat aceste cazuri. Noi am depus dosarul de licenţiere, am discutat şi cu domnul Duru, şi a fost acceptat în totalitate. Acum aşteptăm decizia. Nu am nicio emoţie că nu vom primi licenţa".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici