Gabriel Tamaş a semnat un contract cu FC Steaua

Fundaşul Gabriel Tamaş, care a evoluat ultima dată la Watford, a semnat, joi, o înţelegere valabilă doi ani cu FC Steaua, din postura de fotbalist liber de contract, a declarat pentru MEDIAFAX impresarul jucătorului, Florin Manea.

220 afișări
Imaginea articolului Gabriel Tamaş a semnat un contract cu FC Steaua

Gabriel Tamaş (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

"Gabriel Tamaş e jucătorul Stelei pentru următorii doi ani, a semnat acum", a declarat Manea.

Întrebat dacă jucătorul este apt fizic pentru a evolua la Steaua, impresarul a spus: "Normal, Gabi este apt sută la sută. Poate juca din retur pentru Steaua, nu e nicio problemă".

Conform unor surse din anturajul jucătorului, Tamaş a avut o ofertă şi din parte fostului său club Dinamo, la care a fost legitimat în 2002/2003, 2004/2005 şi 2008/2009, dar care a fost mult mai mică decât cea a grupării rivale.

Tamaş a evoluat ultima oară la echipa engleză Watford, iar în septembrie 2014 a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici