Găman a semnat un contract până în vară cu Dinamo

Fostul fundaş al Universităţii Craiova Valerică Găman, în vârstă de 22 de ani, a semnat luni un contract cu Dinamo valabil până în vară, cu opţiune de prelungire pentru încă cinci ani, informează site-ul oficial al grupării "alb-roşii"

13 afișări
Imaginea articolului Găman a semnat un contract până în vară cu Dinamo

Găman a semnat un contract până în vară cu Dinamo (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

"Sunt fericit că am ales Dinamo! Mi-e dor de fotbal şi abia aştept să debutez în tricoul alb-roşu. Am trecut printr-o perioadă dificilă în ultimele luni, dar mă bucur că transferul la Dinamo a fost perfectat. Sunt optimist şi sunt convins că voi reuşi să fac performanţă la Dinamo, aşa cum au reuşit şi alţi jucători de la Craiova în ultimii ani. La Craiova nu am câştigat niciodată un trofeu. Sunt jucător profesionist şi am ales o echipă de tradiţie în fotbalul românesc, care îşi propune în fiecare an campionatul şi Cupa României. Sper din tot sufletul să caştig un trofeu cu Dinamo!", a declarat Găman pentru site-ul oficial al clubului.

Astfel, fostul internaţional de tineret, care a fost în negocieri în această iarnă pentru un transfer la echipa olandeză Vitesse Arnhem, se alătură coechipierului său de la Universitatea Craiova, Ştefan Bărboianu, care a semnat şi el cu Dinamo, joi, un contract în condiţii asemănătoare.

Găman şi Bărboianu au fost declaraţi liberi de contract în litigiul cu Universitatea Craiova, de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

Găman şi Bărboianu, care au fugit în data de 19 ianuarie din cantonamentul formaţiei Universitatea Craiova de la Govora, au cerut Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF să îi declare jucători liberi de contract, în baza unor dezlegări în alb, pe care patronul Adrian Mititelu i le-a dat fostului tehnician Victor Piţurcă. Finanţatorul clubului Universitatea Craiova a declarat atunci că cei doi jucători au fost "furaţi" de Victor Piţurcă.

Mititelu se află în conflict cu Piţurcă, pe care l-a demis de la echipă, la începutul acestui an, în urma unor neînţelegeri financiare. Patronul Universităţii i-a oferit, anul trecut, lui Piţurcă trei dezlegări în alb, drept garanţii că va asigura banii necesari la echipă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici