Ianis Hagi, mesaj după ce a semnat cu Genk: Abia aştept să port acest tricou pentru prima dată

Fotbalistul Ianis Hagi a publicat, sâmbătă, o fotografie în care se află pe stadionul Cristal Arena, ţinând în mâini tricoul echipei belgiene, KRC Genk.

748 afișări
Imaginea articolului Ianis Hagi, mesaj după ce a semnat cu Genk: Abia aştept să port acest tricou pentru prima dată

Sursa FOTO: Ianis Hagi - Facebook

Mesajul care însoţeşte fotografia este: ”Abia aştept să port acest tricou pentru prima dată. Mulţumesc pentru primire, KRC Genk. #faith”.

Semifinalistul Euro U21 a semnat vineri, contractul cu formaţia din Belgia. Contractul este valabil până în anul 2024.

În ultimul sezon din Liga 1, Ianis Hagi a marcat de şapte ori, în 24 de apariţii. Fiul 'Regelui' a câştigat, alături de FC Viitorul, Cupa şi Supercupa României.

Site-ul specializat în transferuri îi estimează valoarea la şase milioane de euro.

Ianis Hagi şi-a început cariera la echipele de juniori ale Viitorului. După două sezoane în care a evoluat pentru echipa mare, acesta a fost împrumutat la Fiorentina, unde a rămas timp de doi ani. După perioada petrecută în Italia, Ianis a revenit la echipa condusă de tatăl său.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici