Irina-Camelia Begu, eliminată în sferturi de finală la Madrid

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 37 WTA, a ratat, joi, calificarea în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 4.185.405 euro, informează site-ul oficial al competiţiei.

362 afișări
Imaginea articolului Irina-Camelia Begu, eliminată în sferturi de finală la Madrid

Irina-Camelia Begu (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Begu a fost învinsă, în sferturile de finală, cu scorul de 7-5, 6-3, după o oră şi 32 de minute, de Petra Kvitova (Cehia), cap de serie numărul 4 şi poziţia a patra în ierarhia mondială.

Pentru performanţa reuşită la Madrid, Irina-Camelia Begu va primi 215 puncte WTA şi un cec în valoare de 100.315 euro.

Calificarea în sferturile de finală ale competiţiei din capitala Spaniei este una dintre cele mai bune performanţe din cariera româncei de 24 de ani. Ea a câştigat un turneu WTA, la Taşkent în 2012, şi a fost finalistă la Moscova (categorie Premier), în 2014, la Marbella şi Budapesta, ambele în 2011.

În acest an, ea a obţinut cel mai bun rezultat la un turneu de Grand Slam, calificarea în optimile de finală ale Australian Open.

În semifinale, Kvitova o va întâlni pe Serena Williams (SUA), liderul clasamentului mondial, care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-3, de Carla Suarez Navarro (Spania), a zecea favorită a competiţiei şi locul 12 WTA.

În cealaltă semifinală se vor întâlni rusoiacele Maria Şarapova, cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA, şi Svetlana Kuzneţova, poziţia 29 în ierarhia mondială. În cazul în care va ajunge în finală, Maria Şarapova, deţinătoarea trofeului, o va depăşi în clasamentul WTA pe Simona Halep, locul 2 mondial, românca fiind eliminată în turul I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici