Jean Pascal: Eu nu stau după Lucian Bute, sunt la apogeul carierei şi vreau să boxez în septembrie

Pugilistul canadian Jean Pascal a declarat că nu vrea să aştepte până când îl va înfrunta pe Lucian Bute, în 2014, deoarece este la apogeul carierei şi doreşte să boxeze în luna septembrie, informează lapresse.ca.

295 afișări
Imaginea articolului Jean Pascal: Eu nu stau după Lucian Bute, sunt la apogeul carierei şi vreau să boxez în septembrie

Jean Pascal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Unele ziare încearcă să mă facă «lupul cel rău». Încearcă să arate că sunt un petrecăreţ, deşi eu nu sunt aşa. Nu ştiu dacă asta se întâmplă din cauza culorii pielii mele. Nu sunt un sfânt, dar nici un «rock-star». Eu nu stau după Lucian Bute. Dacă se accidentează din nou în luna ianuarie? Eu sunt la apogeul carierei, astfel că este momentul ca lucrurile să se mişte. Vreau să boxez în septembrie", a spus Pascal.

Jean Pascal speră să boxeze în cadrul unei gale ce va avea loc în data de 28 septembrie, la Montreal.

"Acel meci va avea loc, în septembrie, dacă vom considera că îi va permite lui Jean Pascal o pregătire mai bună pentru confruntarea cu Bute. Jean va boxa dacă organismul său va rezista şi dacă totul va fi în regulă. Prioritatea este meciul cu Lucian Bute", a declarat managerul lui Pascal, Yvon Michel, care a adăugat că s-a găsit deja un potenţial adversar pentru luna viitoare, fără să îi precizeze numele.

La 14 august, Jean Bedard, preşedintele Interbox, şi Lucian Bute au anunţat oficial că data propusă pentru meciul contra lui Jean Pascal este sâmbătă, 18 ianuarie 2014, confruntarea urmând să aibă loc la Centre Bell din Montreal. În situaţia în care Jean Pascal va fi indisponibil pentru data respectivă, clubul Interbox îl va contacta pe boxerul canadian Adonis Stevenson pentru a lupta contra lui Lucian Bute, pentru titlul mondial la categoria semigrea, versiunea WBC.

Lucian Bute a fost operat la 9 mai, la braţul stâng, meciul cu pugilistul canadian Jean Pascal, programat la 25 mai, fiind amânat.

Bute (31-1, 24 KO) a pierdut în mai 2012 centura IBF la supermijlocie şi a mai luptat într-un singur meci, cu rusul Denis Gracev în noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici