Lăcătuş: Victoria este importantă, pentru că putem pregăti în linişte meciurile cu Dinamo şi Rapid

Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că victoria obţinută de formaţia sa în faţa Gloriei Buzău, scor 1-0 (1-0) este impotantă, pentru că îi permite să pregătească în linişte derbiurile cu Dinamo şi Rapid, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2 afișări

"Importantă este victoria şi putem să ne pregătim în linişte pentru meciurile cu Dinamo şi Rapid. Îi felicit pe băieţi pentru efort şi victorie. Jocul nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor din punct de vedere tehnic şi al concntrării. Nu poţi să treci uşor peste astfel de evenimente (n.r. - incidentul în care autocarul Stelei a fost atacat în apropierea unui centru comercial din apropierea Capitalei). Mă bucur de revenirea lui Pleşan, a intrat bine în joc şi sper să fie în formă în acest final de sezon", a spus Lăcătuş.

Referindu-se la criticile făcute de finanţatorul echipei Gigi Becali, antrenorul Marius Lăcătuş a spus: "Important e că suntem la a treia victorie consecutivă şi sperăm la alte cinci victorii în acest final de sezon. Nu cred că declaraţiile patronului ne vor afecta pregătirile în vederea meciului cu Dinamo şi a celor care vor urma".

Marius Lăcătuş a menţionat că echipa care va fi în formă şi se va dărui mai mult se va impune în derbiul etapei a XXX-a a Ligii I, cu Dinamo.

Întrebat despre scandările suporterilor echipei "roş-albastre" la meciul de la Buzău, Lăcătuş a răspuns: "Nu mi-aş dori un război şi la meciul cu Dinamo pentru că, sigur, se va lăsa cu urmări".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici