LIGA I: Steaua a învins Gaz Metan Mediaş, scor 3-0

Formaţia Steaua a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I.

231 afișări
Imaginea articolului LIGA I: Steaua a învins Gaz Metan Mediaş, scor 3-0

LIGA I: Steaua a învins Gaz Metan Mediaş, scor 3-0 (Imagine: Laurentiu Mich/ Mediafax Foto)

Golurile au fost marcate de Keşeru '12, Piovaccari '66 şi Vâlceanu '90+2.

1-0: Adi Popa a recentrat de pe dreapta o centrare venită din stânga de la Iancu, iar Keşeru a reluat din apropiere pe centrul porţii;

2-0: Piovaccari a recuperat o minge la marginea careului, a intrat în suprafaţa de pedeapsă şi a înscris cu un şut puternic, pe sub Pleşca;

3-0: Vâlceanu a transformat o lovitură liberă de la 17 metri.

Steaua: Tătăruşanu - Varela, Szukala, Gardoş, Latovlevici - Pintilii, Sânmărtean (Vâlceanu '77) - Popa, Keşeru (Pîrvulescu '65), Iancu (Prepeliţă '55) - Piovaccari. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Trtovac, Frăsinescu, Muth, Buzean - Munteanu (Llullaku '74), Tahar, Todea, Petre - Medeiros (Mărkuş '70), Bawab. Antrenor: Cristian Dulca.

Cartonaşe galbene: Pintilii '73, Tătăruşanu '90 / Bawab '62, Muth '90+1

Arbitri: George Rădulescu (central) - Alexandru Cerei, Daniel Hulibei (asistenţi) - Lucian Rusandu, Ionuţ Iugulescu (adiţionali) - Gabriel Stroe (rezervă)

Observatori: Iulius Nemţeanu, Victor Berbecaru

Partida dintre Steaua şi Gaz Metan Mediaş, la care au asistat 8.605 spectatori, a marcat debutul în Liga I al jucătorului stelist Robert Vâlceanu, în vârstă de 16 ani şi 351 de zile.

Fanii stelişti au scandat la această partidă "Afară cu ungurii din ţară" şi au afişat un banner cu mesajul: "Strigi România cât poţi de tare, ai grijă eşti pasibil de închisoare"

Spre finalul primei reprize, la staţia de amplificare s-a anunţat că în cazul în care nu se încetează cu scandările xenofobe, meciul ar putea fi întrerupt.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici