Lucescu: La finalul sezonului voi pleca de aici, dar până acum nu am discutat cu nimeni din Turcia

Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat pentru cotidianul Millet că la finalul sezonului va părăsi gruparea ucraineană, dar contrar informaţiilor din presa turcă nu a discutat până acum cu niciun oficial din Turcia, susţine millet.com.tr.

210 afișări
Imaginea articolului Lucescu: La finalul sezonului voi pleca de aici, dar până acum nu am discutat cu nimeni din Turcia

Lucescu: La finalul sezonului voi pleca de aici, dar până acum nu am discutat cu nimeni din Turcia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În ultimele zile, presa turcă a notat că Lucescu ar urma să preia conducerea tehnică a echipei Fenerbahce.

"Vreau să subliniez un lucru, să nu vorbim de acord, nici măcar nu am discutat cu cineva. Nu mi-a sunat telefonul nici măcar o dată pentru aşa ceva. În plus, în ultima perioadă am fost departe de campionatul Turciei. Nu ştiu în detaliu cine la ce echipă joacă. Urmăresc de departe. (...) Adevărul este că la finalul sezonului voi pleca de aici. Pentru că suntem în mijlocul războiului. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva în Africa aş înţelege, dar suntem în Europa în război. Este o situaţie neacceptabilă. Pe de altă parte avem discuţii cu federaţia cu privire la formatul campionatului. Avem toate meciurile în deplasare. Condiţiile de muncă sunt dificile. Vreau să spun încă o dată, nu ptiu ce va fi la finalul sezonului, dar până în acest moment nu am discutat şi un m-am înţeles cu nimeni din Turcia", a spus Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu se află la conducerea tehnică a echipei Şahtior Doneţk din 2004. Lucescu a pregătit în Turcia formaţiile Galatasaray (2000-2002) şi Beşiktaş (2002-2004). De când a plecat din Turcia, numele tehnicianului român a fost vehiculat frecvent în legătură cu echipele importante din Super Lig.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici