Lucescu: Regret decizia lui Chivu de a se retrage, este o pierdere

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că regretă decizia căpitanului Cristian Chivu de a se retrage din echipa naţională, dar a precizat că respectă dorinţa acestuia.

97 afișări
Imaginea articolului Lucescu: Regret decizia lui Chivu de a se retrage, este o pierdere

Lucescu: Regret decizia lui Chivu de a se retrage, este o pierdere (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Regret decizia lui Cristi Chivu, este un jucător imens, un om de mare caracter, un exemplu pentru toţi copiii din România. N-am decât să respect această decizie. A fost căpitanul echipei multă vreme, în acei doi ani de când am venit eu. Am un raport foarte bun cu el şi îmi pare rău pentru decizia luată şi este o pierdere, aşa cum a fost şi în situaţia lui Mirel Rădoi. Am încercat să-l conving, dar el ştie mai bine ce trebuie să facă, îi respect decizia", a declarat Lucescu.

Răzvan Lucescu a afirmat că a discutat de mai multe ori cu Chivu despre o posibilă retragere. "Discuţii au fost, am încercat în mai multe rânduri să-l conving. El îşi cunoaşte mai bine fizicul. Discuţiile cu el au avut loc de mult timp, nu este prima dată, am mai avut discuţii cu mai mulţi jucători înainte de numirea mea ca antrenor şi am reuşit să-i conving", a adăugat Lucescu.

Selecţionerul crede că echipa naţională are variante pentru înlocuirea lui Chivu, însă jucătorii tineri trebuie să acumuleze experienţă. "Papp, Gardoş, Râpă, sunt jucători talentaţi, care trebuie să crească, care trebuie să acumuleze experienţă, trebuie să crească în mentalitate şi atunci se vor impune şi la echipa naţionale, dar până atunci trebuie să demonstreze", a completat Lucescu.

Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, şi-a anunţat, sâmbătă, retragerea din prima reprezentativă, decizie care intră în vigoare imediat, astfel că el nu va fi prezent la jocul oficial contra Bosniei-Herţegovina, pe Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu din Bucureşti, la 3 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici