Lucian Bute: Îl voi suna pe Roach atunci când voi fi pregătit să îmi reiau antrenamentele

Pugilistul Lucian Bute a declarat că nu a mai discutat cu Freddie Roach după stagiul din Filipine, însă atunci când va fi suficient de refăcut pentru a-şi relua antrenamentele îl va contacta pe antrenorul american, informează tvasports.ca.

163 afișări
Imaginea articolului Lucian Bute: Îl voi suna pe Roach atunci când voi fi pregătit să îmi reiau antrenamentele

Lucian Bute: Îl voi suna pe Roach atunci când voi fi pregătit să îmi reiau antrenamentele (Imagine: Răzvan Lupică/Mediafax Foto)

"Nu am mai vorbit cu Freddie Roach după stagiul din Filipine. El mi-a spus să revin în Canada, să fac tratamente pentru recuperare şi să îl sun atunci când vor fi pregătit să mă antrenez din nou. El nu a spus că nu mai vrea să lucreze cu mine. Când voi fi pregătit să îmi reiau antrenamentele îl voi suna şi vom vedea ce va fi", a spus Bute, prezent vineri seară la complexul sportiv Claude-Robillard din Montreal pentru promovarea Campionatelor Canadei de atletism în sală.

Lucian Bute a vorbit şi despre modul în care Roach a comentat noua colaborare a românului cu managerul american Al Haymon. "Când îi voi explica de ce am făcut asta va înţelege. Aveam nevoie de un manager pentru negocierea contractelor", a precizat Bute.

Conform boxingscene.com, Freddie Roach, unul dintre cei mai apreciaţi tehnicieni din lume, care pregăteşte boxeri ca Manny Pacquiao şi Miguel Cotto, a declarat în urmă cu aproximativ o săptămână că nu ştie dacă va continua colaborarea cu pugilistul Lucian Bute. "Nu ştiu. Ne-am pregătit în Filipine pentru ultimul său meci, iar apoi a suferit o accidentare şi i-am cerut să facă o pauză. Eu a trebuit să mă ocup de meciul lui Pacquiao şi de când a plecat din Filipine nu am mai discutat. Nu am discutat cu oamenii lui sau cu altcineva, dar i-am spus că atunci când se reface în urma problemei la spate vom reveni la antrenamente şi atunci ne vom gândi la o altă dată şi un alt adversar", a spus Roach.

Freddie Roach a vorbit atunci şi despre faptul că Bute a semnat în ianuarie un contract cu managerul american Al Haymon, care îl reprezintă pe Floyd Mayweather Jr.: "Credeam că este mulţumit de cei care îl reprezentau. Este un nume mare în Montreal şi nu ştiu ce poate oferi Al pentru a schimba ceea ce deja este".

Lucian Bute a avut ultimul meci oficial în ianuarie 2014, când a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal. Românul ar fi trebuit să boxeze în data de 6 decembrie 2014 cu argentinianul Roberto Bolonti, dar confruntarea a fost anulată după ce Bute s-a accidentat la spate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici