Manchester United, interesată de transferul lui Frank Lampard

Liderul campionatului englez, Manchester United, este interesat de transferul mijlocaşului echipei Chelsea Londra, Frank Lampard, al cărui contract cu actuala deţinătoare a Ligii Campionilor expiră în vară.

201 afișări
Imaginea articolului Manchester United, interesată de transferul lui Frank Lampard

Frank Lampard (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit  independent.co.uk., managerul "diavolilor roşii", Sir Alex Ferguson, l-a admirat dintotdeauna pe Frank Lampard pentru jocul său.

Frank Lampard nu s-ar opune unui transfer pe Old Trafford în această vară, după ce agentul jucătorului a anunţat că mijlocaşului nu îi va fi oferit, sub nicio împrejurare, un nou contract pe Stamford Bridge.

Mijlocaşul englez poate negocia deja un transfer la Manchester United, având în vedere că se află deja în ultimele şase luni de contract cu Chelsea.

Pentru a-l transfera pe Frank Lampard, care în iunie va împlini 35 de ani, Alex Ferguson trebuie să ceară o aprobare din partea conducerii clubului, având în vedere că este greu de crezut că de pe urma jucătorului se vor mai putea încasa bani în urma unui transfer.

În 2001, când Lampard s-a transferat de la West Ham United la Chelsea în schimbul a 11 milioane de euro, Alex Ferguson înaintase şi el o ofertă pentru mijlocaş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici