Marius Stan: Clubul a fost declarat în stare de faliment, dar situaţia s-a rezolvat

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat că, în urmă cu puţin timp, împotriva clubului a fost declarată starea de faliment, dar situaţia s-a rezolvat între timp.

36 afișări
Imaginea articolului Marius Stan: Clubul a fost declarat în stare de faliment, dar situaţia s-a rezolvat

Marius Stan: Clubul a fost declarat în stare de faliment, dar situaţia s-a rezolvat (Imagine: Florin Novac/Mediafax Foto)

"Recent am traversat o perioadă destul de delicată. O firmă din Bucureşti, care ne-a organizat cantonamentul din Germania, s-a comportat neloial cu noi, prestându-ne nişte servicii execrabile, motiv pentru care am refuzat să-i plătim factura. Ne-a dat în judecată, iar noi, mergând pe cuvântul lor că-şi vor retrage plângerea, nu ne-am prezentat. Judecătoarea a fost atât de grăbită încât ne-a declarat starea de faliment. Imediat am luat hârtia de la acea firmă prin care îşi retrăgea acţiunea, stingând imediat şi acea datorie", a declarat Stan.

Marius Stan spune că a fost foarte deranjat de faptul că, imediat ce a aflat de situaţia clubului, Primăria din Galaţi s-a înscris prima pe lista creditorilor, pentru o datorie de 400 de milioane de lei vechi, datorie contestată de şeful Oţelului.

Stan a mai fost deranjat şi de faptul că nimeni de la Oţelul nu va fi premiat de către autorităţile locale cu ocazia Sărbătorilor Galaţiului, de la sfârşitul acestei luni, deşi formaţia gălăţeană a dominat practic Liga I în acest sezon.

"Fiind consilier local, am rămas surprins când am văzut lista cu sportivii care vor fi premiaţi, iar pe această listă nu se regăsea nimeni de la Oţelul. Evident, când am făcut puţin tămbălău, s-au hotărât să facă un proiect de hotărâre pentru a-l premia pe antrenorul Dorinel Munteanu, cu premiul municipalităţii. Bineînţeles că am refuzat, pentru că premiul nu se cerşeşte, el se dă pentru merite, iar meritele acestei echipe sunt incontestabile. Nu trebuie să strigăm noi, dar asta se pare că este aprecierea municipalităţii pentru tot ce facem noi", a mai spus Marius Stan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici