Massa va avea pe cască iniţialele lui Michael Schumacher, la Marele Premiu al Australiei

Pilotul brazilian Felipe Massa va avea pe cască iniţialele germanului Michael Schumacher, în acest week-end, în Australia, în prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

124 afișări
Imaginea articolului Massa va avea pe cască iniţialele lui Michael Schumacher, la Marele Premiu al Australiei

Felipe Massa (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Massa, care concurează în acest sezon pentru echipa Williams, a fost coleg la Ferrari cu Schumacher, care este internat din 29 decembrie la Grenoble, după un grav accident de schi.

"Mă gândesc la el în fiecare zi, mă rog pentru el în fiecare zi. Sper că totul va reveni la normal şi că Michael va fi bine", a spus Felipe Massa, care a postat pe Twitter o fotografie cu noua sa cască.

Familia germanului Michael Schumacher a transmis, miercuri, printr-un comunicat, că au fost înregistrate mici semne încurajatoare privind starea sănătăţii fostului pilot, aflat în comă din 29 decembrie la un spital din Grenoble, în uma unui accident suferit la schi.

Schumacher a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble, a fost operat până acum de două ori la cap.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici