Mircea Sandu, după amenzile dictate de FIFA: Dacă se repetă incidentele, vor fi sancţiuni mai dure

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, luni, după ce FIFA a sancţionat forul pe care îl conduce cu 110.000 de franci elveţieni pentru incidentele de la meciurile cu Ungaria şi Turcia, că în cazul unor recidive, pedepsele dictate de federaţia internaţională vor fi mai drastice.

97 afișări
Imaginea articolului Mircea Sandu, după amenzile dictate de FIFA: Dacă se repetă incidentele, vor fi sancţiuni mai dure

Mircea Sandu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Stăm mai bine decât multe dintre societăţile din România. Avem lichidităţi, avem câteva milioane, chiar dacă am avut deficit şi anul trecut şi anul ăsta. Am luat amenzi consistente şi dacă se repetă, sancţiunile vor fi mult mai dure, închiderea porţilor sau disputarea unui meci la mai multe sute de kilometri de Bucureşti. O sută de mii de euro amendă, dar per total e bine că nu ne-au închis, dar nu aveau motive să o facă, pentru că nu au fost scandate lozinci rasiste, xenofobe. Mă aşteptam la amenda asta", a spus Sandu.

Mircea Sandu a afirmat că FRF a trebuit să explice la FIFA bannerele pe care scria "1918", scandarea "afară cu ungurii din ţară" şi steagul ce reprezenta o cruce celtică. "Eu cred că ne-am apărat destul de bine. S-a aruncat cu pirotehnie, s-au expus anumite bannere care nu au fost iniţial vizionate şi aprobate de comisarul de meci. A trebuit să explicăm la meciul cu Ungaria ce înseamnă «1918», ce a însemnat scandarea «afară cu ungurii din ţară» a celor de la peluza sud. Apoi, la meciul cu Turcia am avut o sesizare pentru crucea celtică şi am făcut apărarea că în zona maramureşeană crucea celtică este foarte des folosită, că e veche în cultura românească. Ne-au încadrat, ne-au sancţionat, plătim, mergem mai departe, important e că suporterii noştri pot vedea echipa naţională pe viu", a completat Sandu.

Comisia de Disciplină a FIFA a penalizat FRF cu 90.000 de franci elveţieni după partida României cu Ungaria, din 6 septembrie, şi cu 15.000 de franci pentru comportamentul neadecvat al suporterilor la meciul cu Turcia, din 10 septembrie, acestor sume adăugându-li-se şi cheltuieli de judecată.

Potrivit frf.ro, comisia FIFA a decis o penalitate financiară de 90.000 de franci elveţieni şi 3.000 de franci elveţieni cheltuieli de judecată, plus avertisment de dictare a unor sancţiuni mai aspre în cazul recidivei, din cauza încălcării articolului 65 al Codului Disciplinar al FIFA la meciul România - Ungaria.

În ceea ce priveşte partida România - Turcia, FIFA a decis o penalitate financiară de 15.000 de franci elveţieni şi 2.000 de franci elveţieni cheltuieli de judecată, plus avertisment de dictare a unor sancţiuni mai aspre în cazul recidivei, din cauza comportamentului neadecvat al propriilor spectatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici