Mircea Sandu: Mi-ar părea rău dacă meciul cu Ungaria s-ar juca fără spectatori

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că şi-ar dori ca partida cu Ungaria din martie să se dispute cu spectatori şi a precizat că îi este frică de manifestările xenofobe ale suporterilor români la partida retur din toamnă.

161 afișări
Imaginea articolului Mircea Sandu: Mi-ar părea rău dacă meciul cu Ungaria s-ar juca fără spectatori

Mircea Sandu (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Nu e o decizie finală. Nu e o soluţie ca la meciurile foarte mari să îi privezi pe spectatori. Restul sancţiunilor, depunctare sau excludere din preliminarii, mi se par dure, dar corecte. Îmi pare rău dacă această soluţie va rămâne. Doream să mergem la Ministerul Transporturilor pentru a cere un tren special pentru cei puţin 1.800 de fani care ar fi mers, iar de acolo să se meargă mai departe spre Amsterdam. Mi-e teamă pentru că avem exemple ale echipei Dinamo, pentru meciul echipei naţionale pe care îl vom avea în toamnă la Bucureşti cu Ungaria. Să nu intrăm la xenofobie, pentru că apoi urmează meciul cu Turcia. Suporterii se pot manifesta împotriva mea, echipei, a antrenorului, dar nu rasism şi xenofobie pentru că altfel noi suntem perdanţii", a spus Sandu.

Comisia de Disciplină a FIFA a decis să sancţioneze federaţia ungară, după manifestările de rasism şi antisemitism de la meciul amical cu Israel din august 2012, astfel că partida Ungaria - România, din preliminariile CM-2014, programată în martie, se va juca fără spectatori.

De asemenea, federaţia de la Budapesta (MLSZ) a fost amendată cu 40.000 de franci elveţieni.

Meciul Ungaria - România este programat la 22 martie.

Pe de altă parte, Mircea Sandu a afirmat că, în luna iunie, selecţionerul Victor Piţurcă va întreprinde un nou stagiu de pregătire la echipa naţională. "În perioada 3-9 iunie va avea loc un program de pregătire solicitat de selecţioner, pentru că în 4 şi 8 sunt meciuri amicale sau oficiale. Piţurcă a luat foarte mulţi tineri pentru a reorganiza echipa naţională pentru viitoarele performanţe. Le mulţumesc cluburilor că au pus la dispoziţie jucătorii. Printr-un efort financiar comun al clubului Steaua şi FRF, după ce am discutat cu Gigi Becali, jucătorii vor veni începând de duminică seară", a completat Sandu.

Mircea Sandu nu crede că atacantul Adrian Mutu nu va mai răspunde convocărilor la echipa naţională, aşa cum a declarat preşedintele LPF, Dumitru Dragomir. "Mutu este convocat la echipa naţională, nu cred că se va retrage. Îmi pare rău că Mutu după ce a dat un gol, s-a relaxat. La 2-0 era rege, dar la 1-1 nimic nu a mai contat. Pe un teren prost, ud, a jucat bine, dar trebuia să dea gol, nu să încerce o execuţie spectaculoasă. El trebuia să aibă execuţia de gol", a adăugat Sandu.

Totodată, Mircea Sandu este de părere că România va trebui să investească "câteva miliarde de euro" în autostrăzi şi căi ferate pentru a putea găzdui meciuri la Campionatul European din 2020, care va fi organizat în 13 oraşe din Europa. "Am primit un răspuns de la UEFA în care am fost informaţi că Bucureştiul este un posibil candidat pentru Euro-2020, dar mai sunt trepte formale de urmat. La Comitetul Executiv de la Sofia, din 27-28 ianuarie, se va lansa caietul de sarcini. Până în mai 2014, dosarul trebuie să fie complet, urmând ca în septembrie 2014 să fie alese cele 13 oraşe care vor găzdui minimum trei meciuri. Fiind un «Euro pentru Europa», nicio echipă nu se va califica direct. Toate 53 de echipe vor participa la preliminarii. Nicio echipă nu se va califica direct, totul se face în baza barajului. Trebuie să mă întâlnesc cu primarul, primul ministru şi preşedintele Senatului, pentru că asta va fi o decizie politică. Nicio echipă nu se va califica direct, toate vor participa la preliminarii. Dacă politicul acceptă, atunci va trebui să facă o investiţie de câteva miliarde de euro în infrastructura generală, autostrăzi şi căi ferate, să lege Bucureştiul cu autostrăzi din vest, sud şi dinspre Moldova, pentru că 80 la sută dintre suporteri folosesc transportul cu maşina sau cu trenul", a explicat Sandu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici