Mulţescu: Întâlnim o fiară rănită, dar ne vom lupta şi cu propriile greşeli

Antrenorul formaţiei Dinamo, Gheorghe Mulţescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în partida cu Universitatea Cluj, de vineri, va întâlni "o fiară rănită", precizând însă că formaţia sa va trebui să se lupte şi cu propriile greşeli.

103 afișări
Imaginea articolului Mulţescu: Întâlnim o fiară rănită, dar ne vom lupta şi cu propriile greşeli

Gheorghe Mulţescu (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

"Vine un meci care se înscrie în procesul de reconstrucţie, un meci pe care trebuie să-l câştigăm. Jucăm pe terenul nostru, în faţa suporterilor, care sper să fie la fel de înţelegători şi să vină să susţină acest proiect, care nu e deloc uşor de făcut. Întâlnim un adversar incomod, o fiară rănită, cu problemele lor. Dar nu ne luptăm doar cu adversarul ci şi cu problemele noastre, cu propriile greşeli. Sper ca ăsta să fie primul meci în care să facem mai puţine greşeli şi să materializăm ocaziile şi să câştigăm. Avem nevoie de puncte, suntem însă într-o perioadă în care ne căutăm, nu materializăm ocaziile avute, sigur că sunt îngrijorat. E clar că nu mi-e foarte comod, dar nu mă gândesc la situaţia mea contractuală", a spus Mulţescu.

Tehnicianul anunţă din nou schimbări în formula de start a echipei, fiind nemulţumit de randamentul unor jucători: "Unii jucători nu au dat randamentul dorit şi nu pot continua cu ei. Mai ales că rezultatul nu e favorabil. Ieri mi s-au accidentat doi jucători, Pape Ndaw şi Joel Thomas. Joel e mai rău, nu ştiu dacă are întindere sau ruptură, iar Pape a acuzat ceva la genunchi, e posibil să fie vorba de o tendinită sau artroză. Avem însă speranţe ca Fai să fie recuperat. E bine că se joacă în Ştefan cel Mare din punct de vedere al gazonului, e diferenţă de la cer la pământ. Aici e un gazon extraordinar".

Gheorghe Mulţescu consideră că nu are un conflict cu jucătorii pe care i-a criticat după meciul cu Steaua, din etapa a IV-a a Ligii I. "Pe mine m-a deranjat atitudinea jucătorilor la meciul cu Steaua, care pentru mine e special. Pe ratări sigur că sunt supărat, dar nu se ajunge la nişte conflicte. Eu nu i-am criticat în presă, eu am spus un fapt pe care l-a văzut toată lumea. Eu nu pot să spun după ce nu am ajuns la poartă că a fost «un grande partita». Nu pot să spun treaba asta, toată lumea a văzut că Matei nu a avut o prezenţă, o atitudine, asta m-a deranjat. A văzut toată lumea, eu nu pot să fiu fals. Acum jucătorii sunt prea sensibili, nu mai poţi să spui ceva, un lucru real. Poate că nu trebuia să spun asta după meciul cu Steaua, dar nu am mai putut, după câte am strâns în mine ca jucător şi antrenor contra Stelei", a mai spus Mulţescu.

Antrenorul dinamovist a explicat şi situaţia veteranului echipei, Ionel Dănciulescu, despre care a spus că e posibil să fie titular în partida cu Universitatea Cluj: "E o variantă să joc cu Dănciulescu, să vedem. Era problema lui, ce să facă, a avut unele propuneri de la club şi eu i-am spus să joace în continuare să se antreneze, pentru că e un catalizator, să fie şi antrenor secund, şi când am nevoie de el să-l folosesc. Şi a fost mulţumit".

În ceea ce priveşte evoluţia formaţiei Steaua în partida tur din play-off-ul Ligii Campionilor, Mulţescu consideră că Legia Varşovia are prima şansă de calificare în grupele competiţiei: "Steaua e o echipă puternică. Trebuie susţinută pentru punctele pe care le aduce României. Nu poţi spune după ce nu au bătut acasă că se duc favoriţi la Varşovia. Dar au şanse bune, au forţă, au putere. Toată lumea s-a mirat că au întâlnit un adversar mai bun. Păi era normal, nu puteau rămâne doar adversari accesibili, slabi sau cu greşeli. Legia e o echipă puternică, au şi publicul de partea lor, îi va fi greu Stelei".

Partida Dinamo - Universitatea CLuj, din cadrul etapei a VI-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 21.30, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici