Mutu: Bosnia nu mi se pare aşa puternică, dar e un meci capital pe care trebuie să-l câştigăm

Atacantul echipei naţionale a României, Adrian Mutu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că selecţionata Bosniei nu este aşa de puternică şi a precizat că partida de sâmbătă trebuie câştigată pentru că este capitală pentru calificarea la Euro 2012.

39 afișări
Imaginea articolului Mutu: Bosnia nu mi se pare aşa puternică, dar e un meci capital pe care trebuie să-l câştigăm

Mutu: Bosnia nu mi se pare aşa puternică, dar e un meci capital pe care trebuie să-l câştigăm (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"După trei meciuri echipa României are două puncte şi sunt puţine puncte. Este necesar să câştigăm ambele meciuri, să dovedim că avem o altă atitudine, să dăm mai mult fiecare pentru că e nevoie. Cu Bosnia este un meci foarte important, pot să îi spun capital. Chiar dacă probabil depindem şi de celelalte meciuri. Dar ca să fim siguri, trebuie să câştigăm pentru că mie Bosnia nu mi se pare o echipă aşa de puternică precum o descrie toată lumea. Cea mai puternică echipă din grupă e Franţa, iar după aceea, ca valoare, este România", a spus atacantul.

Mutu speră să fie titular în partidele cu Bosnia şi Luxemburg şi îşi propune să nu îi dezamăgească pe suporterii echipei naţionale:

"Sincer, să fiu mă aşteptam la această convocare după evoluţiile din ultimul timp. În aceste 17 luni am fost suspendat vreo 9, o altă lună am avut probleme şi chiar dacă eram apt nu puteam să fiu la dispoziţia antrenorului. Jucăm pentru noi şi inclusiv pentru antrenor. Nu cred că ar trebui să fie ceva special să jucăm pentru Răzvan. Cred că toţi jucăm pentru echipa României, iar Răzvan antrenează echipa României, deci ar trebui să onorăm tricoul pe care îl îmbrăcăm. Simt presiunea, dar sunt obişnuit. Cât timp am fost la naţională a fost o presiune mare pe mine, lumea se aştepta la ceva special de la mine. Şi acum este la fel, mai ales după revenirea la naţională după un an şi ceva. Sper să le dau satisfacţie, să nu îi dezamăgesc şi să reuşim să câştigăm. Sper să joc în primul unsprezece, de aia mă antrenez. Tricoul cu numărul 10 n-a fost greu să îl iau înapoi. Cât am lipsit era normal să îl poarte alt jucător, Florescu sau cine l-a mai purtat. Eu nu cred că numărul 10 este o problemă", a explicat el.

Atacantul formaţiei Fiorentina şi-a propus să îşi schimbe atitudinea, dar vrea să rămână acelaşi jucător pe teren:

"Ca atitudine când te simţi invincibil greşeşti. Ca jucător sper să rămân la fel, sper să dau goluri şi să ajut echipa României. Sunt pregătit destul de bine fizic", a menţionat atacantul.

Adrian Mutu susţine că decizia lui Mirel Rădoi de a se retrage de la echipa naţională trebuie respectată de toată lumea şi a precizat că Ciprian Marica este unul dintre cei mai buni atacanţi români, chiar dacă nu a jucat în ultima perioadă:

"Lui Rădoi i-am trimis un mesaj de ziua lui. Eu îl consider unul dintre cei mai buni mijlocaşi pe care îi are România. Probabil că dacă el nu lua decizia de a se retrage, acum era chemat la naţională. Dar cred că ar trebui să îi respectăm decizia pentru că nu l-a forţat nimeni. Probabil că ştie el ce ştie şi atunci când se va calma şi nu va mai fi supărat îşi va schimba ideea. În ceea ce îl priveşte pe Marica, eu am mare încrede în el. Toţi avem probleme pe parcursul carierei la echipele de club şi se întâmplă câteodată să nu joci. Dar şi aşa, nejucând, eu consider că Ciprian este unul dintre cei mai buni atacanţi români la momentul ăsta. Sper ca el să dea cât mai mult la naţională şi să demonstreze şi antrenorului de acolo că merită să joace", a spus Mutu.

El a explicat că după înfrâgerea cu scorul de 5-0 din Serbia, ultima sa partidă la echipa naţională, s-a simţit la fel de vinovat ca toţi ceilalţi jucători:

"După meciul cu Serbia m-am simţit vinovat la fel cum erau şi ceilalţi. Pentru că nu joc singur. Am fost acuzat că am vândut meciul, dar nici n-am luat în seamă pentru că mi se pare ridicol. Cine mă cunoaşte ştie ce fel de persoană sunt şi acest lucru nici nu se ia în calcul. Sunt doar răutăţi probabil, care au scopul de a dezbina relaţia dintre mine şi Răzvan Lucescu. Şi cred că au şi reuşit aşa, puţin. După meciul cu Serbia, eram ăla de a îngropat România, iar acum sunt salvatorul României. Deci ar trebui ca presa să se decidă ce sunt", a precizat Adrian Mutu.

El a ţinut să adauge că nu s-a certat cu Cristian Chivu după meciul cu Serbia:

"Eu am tot văzut în presă despre o discuţie a mea cu Cristi Chivu. Eu cu el ne cunoaştem de foarte mulţi ani, de 15-18 ani. Şi în 18 ani nu ne-am certat nici măcar o dată. N-am avut nicio discuţie, e vorba despre un respect reciproc. Este o invenţie a unora", a precizat atacantul.

Jucătorul formaţiei Fiorentina îşi doreşte să depăşească recordul de 35 de goluri înscrise de Gheorghe Hagi pentru echipa naţională, dar a menţionat că acesta nu este obiectivul său principal. "Mă interesează să bat recordul de goluri al lui Hagi, dar ăsta nu este un obiectiv principal. Pentru mine, obiectivul principal este de a mă califica la turneele finale. Iar dacă îl voi îndeplini pe primul cu siguranţă îl voi îndeplini şi pe al doilea pentru că sunt atacant. Eu voi fi la dispoziţia naţionalei atâta timp cât voi merita să fiu selecţionat şi cât voi putea să joc la un nivel decent. Nu am să vin la echipa naţională, probabil nici dacă voi fi convocat, atunci când nu mai pot. Pentru că am fost învăţat să fiu decisiv, să dau goluri, iar atunci când nu o să mai pot să fac acest lucru e mai bine să stau deoparte", a mai spus atacantul.

Pe tot parcursul conferinţei de presă, Adrian Mutu şi-a tamponat buza inferioară cu un şerveţel din cauza unei sângerări. "M-am tăiat când m-am bărbierit", a explicat Mutu.

România va întâlni Bosnia-Herţegovina sâmbătă, de la ora 20.15, la Zenica, iar în 29 martie va juca împotriva Luxemburgului, la Piatra Neamţ, de la ora 20.45, în Grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici