Nadal a câştigat pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros, impunându-se în finală, cu scorul de 7-5, 7-6 (7/3), 5-7, 6-1, în faţa elveţianului Roger Federer, al treilea favorit.

358 afișări
Imaginea articolului Nadal a câştigat pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros

Nadal a câştigat pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Meciul a durat trei ore şi 40 de minute, iar în setul al doilea a fost întrerupt pentru 12 minute din cauza ploii.

Nadal, care a împlinit vineri 25 de ani, a mai câştigat turneul de la Roland Garros în 2005, 2006, 2007, 2008 şi 2010. Federer s-a impus în turneul parizian o singură dată, în 2009.

Aceasta a fost a patra finală de la Roland Garros dintre Nadal şi Federer, toate câştigate de spaniol. În plus, Nadal conduce cu 17-8 în palmaresul confruntărilor cu tenismanul elveţian.

Rafael Nadal a egalat prin această a şasea victorie în doar şapte participări la Roland Garros recordul suedezului Bjorn Borg, care s-a impus la Paris în 1974, 1975, 1978, 1979, 1980 şi 1981, însă din opt tentative. Nadal a obţinut al zecelea trofeu într-un turneu de Grand Slam.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici