Nadia Comăneci s-a întâlnit cu Barack Obama la Casa Albă

Fosta gimnastă Nadia Comăneci a postat, luni, pe pagina sa de Facebook, o fotografie de la Casa Albă, alături de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama. Evenimentul a avut loc în luna iulie a acestui an, în cadrul unui dineu găzduit de preşedintele SUA.

2282 afișări
Imaginea articolului Nadia Comăneci s-a întâlnit cu Barack Obama la Casa Albă

Nadia Comăneci s-a întâlnit cu Barack Obama la Casa Albă (Imagine: Facebook)

"Mare onoare să fiu la Casa Albă celebrând Special Olympics - cu Barack Obama", a scris Nadia Comăneci la poza în care dă mâna cu preşedintele SUA.

În fundal, soţul fostei gimnaste, Bart Conner, dă mâna cu Prima Doamnă a Americii, Michelle Obama.

Nadia Comăneci şi soţul ei, Bart Conner, au participat, la 31 iulie, la un dineu la Casa Albă cu ocazia aniversării Special Olympics. Fosta gimnastă este ambasador Special Olympics, competiţie pentru persoane cu dizabilităţi intelectuale. La rândul său, Bart Conner este vicepreşedinte al Special Olympics International Board of Directors.

Ambasada SUA la Bucureşti a postat, marţi dimineaţă, pe contul de Facebook, imaginea în care Nadia Comăneci se întâlneşte cu preşedintele SUA, Barack Obama.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici