Oltchim Râmnicu Vâlcea, buget de 1,5 milioane de euro pentru sezonul viitor

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că bugetul pentru sezonul viitor va fi de 1,5 milioane de euro şi că a ajuns la înţelegere cu şase jucătoare din lotul actual.

644 afișări
Imaginea articolului Oltchim Râmnicu Vâlcea, buget de 1,5 milioane de euro pentru sezonul viitor

Oltchim Râmnicu Vâlcea, buget de 1,5 milioane de euro pentru sezonul viitor (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

Alexandrina Barbosa, despre care s-a zvonit că va pleca la Vardar Skopje, Iulia Curea, Adriana Nechita, Iulia Managarova, Adina Meiroşu şi Nicoleta Safta sunt primele şase jucătoare din lotul actual al Oltchimului care au confirmat că vor rămâne şi sezonul următor.

De asemenea, se poartă în continuare negocieri cu portarii Paula Ungureanu şi Silvia Navarro, dar şi cu Cristina Neagu, Aurelia Brădeanu şi Ramona Farcău, acestea fiind în stadiu avansat, potrivit comunicatului de miercuri.

În lot vor reveni şi trei handbaliste împrumutate la alte echipe în actuala stagiune, Dana Băbeanu, Eliza Buceschi şi Andreea Polocoşer.

"Jucătoarele Katarina Bulatovici, Marija Jovanovici şi Oana Manea, precum şi antrenorii Jakob Vestergaard şi Mette Klit, sunt singurele certitudini că nu vor mai rămâne la Oltchim în sezonul următor. Staful tehnic nu a fost decis, singura informaţie oferită fiind doar faptul că actualul antrenor secund Steluţa Luca va face parte din acesta, dar urmează să fie decisă calitatea sa: antrenor secund sau principal:, se mai arată în comunicatul Oltchimului, în care se mai specifică faptul că echipa va juca direct în grupele Ligii Campionilor.

Conducerea clubului poartă discuţii avansate şi cu alte jucătoare pentru completarea lotului în viitorul sezon, pentru acoperirea posturilor de pivot, portar şi extremă stânga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici