Pilotul Mikko Hirvonen se retrage din activitate

Pilotul finlandez Mikko Hirvonen, 34 de ani, a anunţat, joi, că se va retrage din activitatea sportivă la finalul actualui sezon al Campionatului Mondial de Raliuri.

56 afișări
Imaginea articolului Pilotul Mikko Hirvonen se retrage din activitate

Pilotul Mikko Hirvonen se retrage din activitate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Toată cariera m-am concentrat numai asupra mea. Raliurile au ocupat o mare parte a vieţii mele, iar programul meu a fost foarte încărcat. Am iubit fiecare minut şi încă ador să conduc, dar vreau să mă concentrez asupra altor lucruri importante din viaţa mea, cum ar fi copiii mei şi familia mea", a declarat Hirvonen, pe pagian sa web, informează lequipe.fr.

Pilotul echipei M-Sport Ford îşi va încheia cariera după Raliul Marii Britanii, programat între 14 şi 16 noiembrie, ultima etapă din calendarul WRC.

Hirvonen ocupă locul 4 în ierarhia piloţilor actualei ediţii a Campionatului Mondial. El a luat startul de 192 de ori în 13 sezoane, câştigând 15 raliuri şi fiind de 68 de ori pe podium.

Finlandezul nu a reuşit să obţină niciun titlu mondial, dar a fost pe locul secund la patru ediţii, 2008, 2009, 2011, 2012, de fiecare dată după francezul Sebastian Loeb, şi de alte două ori a terminat pe locul 3, în 2006 şi 2007.

Hirvonen şi început cariera în 2002 şi a concurat în majoritatea timpului pentru Ford. El a mai evoluat un an pentru Subaru şi doi pentru Citroen.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici