- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (02.04.2013, 18:50)
- Marius Ţone
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Piţurcă: Mutu mi-a cerut scuze. A şi plâns la un moment dat în cantonament
Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că atacantul Adrian Mutu i-a cerut scuze pentru a rămâne în lot pentru partidele cu Ungaria şi Olanda şi chiar a plâns în cantonamentul echipei naţionale în timpul unei discuţii cu secundul Eugen Neagoe.
183 afișări
Adrian Mutu (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)
"Au fost multe neadevăruri scrise după aceste meciuri cu Ungaria şi Olanda despre o aşa-zisă ceartă între mine şi Mutu. Cu Mutu am avut o mică divergenţă, dar în afara programului. Iniţial eu nu am vrut să-l convoc pe Mutu considerând că nu e încă la nivelul fizic pentru a putea juca şi la naţională. Jucând tot meciul cu Marseille la echipa de club, l-am sunat şi am făcut împreună un program. Programul era aşa: juca vineri cu Marseille, iar apoi urma să vină sâmbătă, la ora 12.00, la cantonament şi să se culce. Dar nu s-a întâmplat acest lucru. Mi-a dat un telefon pe la 12, am vorbit cu el şi i-am zis că e liber, să facă ce vrea. A doua zi, am venit la cantonament, şi mi-a zis Gabi Boldici că a venit Mutu pe la 14-14.15, era totul sub control. Însă au urmat câteva ore în care el era pur şi simplu distrus. Şi nu juca teatru pentru că îl cunosc pe Mutu. A şi plâns la un moment dat stând de vorbă cu Neagoe. La ora 17 a venit la mine în cameră şi mi-a cerut încă o dată scuze. A făcut tot posibilul să rămână în continuare la lot. I-am zis bine, i-am dat încă o şansă şi i-am spus să rămână până mâine când mă voi gândi foarte bine ce fac. În sfârşit, se ştie că a rămas, a jucat, a fost şi căpitanul echipei şi nu pot să spun că a jucat foarte slab", a spus Piţurcă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Hamas acceptă propunerea de încetare a focului prezentată de Egipt și Qatar / Israelul începe ofensiva în Rafah
-
Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă
-
BREAKING NEWS Israelul a început o operaţiune în Rafah / Netanyahu: Propunerea Hamas este departe de a satisface cererile Israelului
-
Polonia verifică dacă judecătorul care a cerut azil în Belarus a fost spion
Antrenorul a dezminţit informaţiile potrivit cărora a fost foarte aproape de o altercaţie cu Adrian Mutu. "Dar ce s-a scris că era să se ia la bătaie cu mine... păi credeţi că la naţională se întâmplă lucruri ca acestea? Ajungem noi, conducerea tehnică, să ne luăm la bătaie cu jucătorii? Sau îl credeţi pe Mutu mai tare decât este? Nu, şi Mutu este tot un jucător. Un jucător foarte valoros, a fost un jucător mare, dar e la o vârstă şi din păcate fizic nu mai poate să reacţioneze aşa cum vrea", a menţionat tehnicianul.
El a explicat motivul pentru care nu l-a folosit titular pe Adrian Mutu în meciul cu Olanda prin faptul că acesta nu putea să alerge la fel de mult precum Bogdan Stancu şi Gheorghe Grozav. "Ştiam că este foarte greu pentru Mutu să joace. Era acolo o morişcă între Bogdan Stancu şi Grozav pe faza defensivă. Ei au alergat fantastic de mult, poate cel mai mult din întreaga echipă, iar Mutu nu putea să facă acest joc. Intrarea în ultimele minute ale jocului putea să fie mult mai benefică, aşteptam mult mai mult de la el", a precizat selecţionerul.
Victor Piţurcă susţine că dacă ar fi vrut să îl umilească pe atacantul formaţiei Ajaccio nu l-ar fi introdus deloc cu Olanda. "Dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, fiţi siguri că nu intra în teren. Ce s-ar fi întâmplat dacă intra în teren, dădea un gol şi mai dădea şi o pasă de gol. Dacă se întâmpla aşa, aş fi fost lăudat fiindcă l-am băgat în momentul în care trebuia. Credeţi că pe Chipciu dacă îl băgam titular la Budapesta ar fi marcat? Nu, a intrat într-un moment în care s-a întâmplat să dea gol", a adăugat Piţurcă.
Selecţionerul este deranjat de declaraţiile făcute în presă de Adrian Mutu. "A fost rezervă şi m-a deranjat interviul lui în care se plângea că nu i-am dat explicaţii. Dar eu nu dau explicaţii nimănui numai dacă consider eu că e important să fac asta. El nu a jucat titular cu Olanda pentru că eu am crezut că un alt fotbalist poate să joace mai bine ca el. Jucase cu Ungaria şi m-am gândit să joace 30 de minute, să fie proaspăt dacă era 0-0. Dar când au intrat rezervele, pe Chipciu, pe Torje şi Mutu... de la 2-0 s-a făcut 4-0. Asta a fost reacţia lor. Probabil dacă jucau titulari era altceva, poate scorul era mai mic, sau poate mai mare. Dar oricum, e un mare semn de întrebare când intri în teren şi nu joci cum trebuie să joci. Iar Dragomir a spus că dacă era în locul lui Mutu nu intra în teren. Păi asta e reacţie de om care conduce fotbalul românesc?", a afirmat antrenorul.
Pentru a fi convocat în continuare la echipa naţională Adrian Mutu trebuie să joace ca în urmă cu cinci ani, a explicat Piţurcă. "Faptul că am trecut cu vederea un lucru simplu pentru mine spune foarte multe lucruri. Când mă înţeleg cu un om din priviri să facă un anumit lucru, iar el nu face acel lucru, nu mai pot să am încredere în el. Când am avut discuţia cu el, asta i-am spus: «Băi, Adriene, de această dată nu mai pot să am încredere în tine, nu mai pot». Depinde numai de el ca să fie din nou convocat la echipa naţională. Ca să fie convocat în continuare trebuie să joace aşa cum o făcea acum cinci ani, exact aşa trebuie să joace", a precizat Victor Piţurcă.
Referitor la dezvăluirile lui Dumitru Dragomir privind mai mulţi jucători ai echipei naţionale, printre care Gabriel Torje, Alexandru Chipciu şi Gabriel Tamaş, care au băut după înfrângerea cu Olanda, Piţurcă a menţionat că nu are cunoştinţă de acest lucru. El a adăugat însă că dacă se adeveresc aceste informaţii va ţine cont de ele la convocările următoare.
"S-a spus că echipa nu mai e sub control şi că nu ştiu ce au făcut anumiţi jucători după meciul din Olanda. Imediat după meciul din Olanda jucătorii au fost liberi. Dacă unii au băut, noi nu ştim acest lucru, este problema lor. Dar sigur absolut totul se va contabiliza, aceste lucruri. Dacă ei consideră că trebuie să se îmbete ei răspund. N-a zăbovit nimeni până la ora 4-5 dimineaţa, asta pot să spun. Tamaş a fost văzut dimineaţa când se îndrepta spre aeroport. De fapt, la ora 4-5 barul şi restaurantul de la hotelul nostru nici nu erau deschise. Repet, jucătorii îşi petrec timpul liber cum vor. Dar, dacă se bea peste măsură, dacă se îmbată un jucător atunci eu voi ţine cont de lucrul ăsta. Şi o să vă convingeţi. Nu ştiu ca vreun jucător să se fi îmbătat, şi chiar de aş şti nu aş face public pentru că nu e normal", a spus Piţurcă.
Echipa naţională a României a remizat la Budapesta, cu Ungaria, scor 2-2 şi a fost învinsă, pe Amsterdam ArenA, cu scorul de 4-0, de reprezentativa Olandei, în două partide din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Școala de stat nu îi pregătește pe elevi pentru viitor. Elevii trebuie să învețe la privat
Citește pe www.zf.ro: Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Democrația reală înseamnă că tu, cetățeanul, ai putere decizională. Monopolul partidelor din România trebuie spart
Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Povestea unui miliardar controversat. Cum a ajuns acesta dintr-un criminal cu acte în regula un afacerist de succes ce învârtea miliarde, iar acum este falimentar şi aproape să ajungă la puşcărie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami și a apărut așa în public, dar a fost întrebată imediat: „Ești bolnavă?”
PROSPORT.RO
Ce salariu are o farmacistă de la Dr. Max sau Catena, acum, în 2024. De necrezut câți lei primește lunar, de fapt
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe