Plăcintă: Cred că decizia restructurării MTS a fost una de criză

Ministrul Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, a declarat, marţi, că trecerea MTS în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării în viitorul Guvern a fost decisă din cauza crizei economice şi speră că sportul nu va fi la coada priorităţilor noii instituţii.

19 afișări
Imaginea articolului Plăcintă: Cred că decizia restructurării MTS a fost una de criză

Plăcintă: Cred că decizia restructurării MTS a fost una de criză (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Îmi doresc foarte mult ca viitoarea conducere a Ministerului Educaţiei să continue proiectele noastre şi să nu dezamăgească echipa formată aici. Şi acum cred că descentralizarea începută de noi este foarte importantă pentru România. Îmi doresc din tot sufletul ca sportul să nu rămână codaşa unui minister. Cred că decizia restructurării acestui minister a fost una de criză. Bine că există la masa Guvernului şi cred foarte mult că sportivii vor avea rezultate foarte bune, şi de acolo de unde sunt eu, ca senator, îi voi ajuta în continuare şi mă voi dedica pentru că în toată această perioadă au fost momente unice în viaţa mea", a spus Plăcintă, într-o conferinţă de presă organizată la sfârşitul mandatului său.

Premierul desemnat Emil Boc a decis, săptămâna trecută, ca Ministerul Tineretului şi Sportului să fie absorbit de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, acesta devenind Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care ar urma să fie condus de Daniel Funeriu, în cazul în care noul Guvern va fi investit de Parlament.

Sorina Plăcintă consideră că în cele cinci luni şi jumătate în care s-a aflat la conducerea MTS a reuşit să reabiliteze imaginea acestei instituţii, afectată de scandalul în care a fost implicat fostul ministru Monica Iacob Ridzi. "Ne încheiem un mandat de cinci luni şi jumătate, început la 14 iulie. Când am preluat ministerul, acesta era într-un mare deficit de imagine şi am reuşit să-l reabilităm. Am cunoscut tineri care au dorit să-şi depăşească condiţia, am cunoscut mari sportivi şi mari caractere. Am dorit să nu dezamăgim tinerii şi sportivii, federaţiile şi tineretul. Le mulţumesc pentru colaborare tuturor celor din minister", a completat Plăcintă.

Ministrul a prezentat un scurt bilanţ al celor cinci luni de mandat, în care instituţia a beneficiat de un buget de 64 de milioane de lei. "Am avut un buget iniţial de investiţii de aproape 64 de milioane de lei. Acest buget a fost repartizat pe unităţi subordonate, direcţii pentru sport, cluburi sportive, complexuri sportive, direcţii judeţene de tineret şi case de cultură. Am reuşit să facem nişte investiţii importante, am făcut patru proiecte mari pe tineret, am început să urnim birocraţia şi să dăm un nou sens acestei echipe din minister. Am reuşit să dăm drumul la trei programe europene, care au avut fonduri de aproximativ 2,5 milioane de euro. Am dat drumul la o mică Daciadă, Olimpiada Liceelor", a adăugat Plăcintă.

Sorina Plăcintă este de părere că reprezentanţii MTS au încheiat un mandat de care nu le este ruşine: "Nu aş vrea să rămânem ca o echipă care am preluat un minister, care nu a făcut prea multă gălăgie şi a plecat. Am considerat că e mai important să facem treabă, decât să avem vizibilitate maximă şi să facem gălăgie. Faptele vorbesc. Am încheiat un mandat de care nu ne e ruşine".

La finalul conferinţei de presă, Sorina Plăcintă a primit, din partea întregii echipe a MTS o diplomă de excelenţă, pentru modul în care a lucrat.

Doina Melinte, secretarul de stat pe probleme de sport, a prezentat investiţiile efectuate în diferite baze sportive din ţară. "Investiţiile din sport au început cu greu, deoarece bugetul a fost dat spre distribuire foarte târziu, iar procedurile de licitaţie sunt foarte greoaie. Nu am reuşit în această perioadă să realizăm o bază sportivă de la A la Z, dar am reuşit să modernizăm unele baze sportive care nu mai corespundeau din punct de vedere al normelor europene. Am reuşit totuşi să construim trei patinoare, la Iaşi, Călăraşi şi Focşani. S-a început modernizarea bazinului de sărituri de la Lia Manoliu şi sperăm ca în 2010, această bază sportivă să fie repusă în circuit. Pe plan naţional, la Constanţa s-a modernizat pista de atletism, deoarece în 2010 se vor desfăşura Jocurile Mării Negre. La Bacău avem o sală de atletism, unde a fost înlocuită pista, care era din 1985. Federaţia Română de Baschet a primit, pe termen nelimitat, sala de jocuri care a fost modernizată şi adusă la standarde europene", a adăugat Melinte.

Doina Melinte a declarat că obiectivul pe termen lung este ca fiecare localitate din România să aibă câte un club sportiv şi o bază sportivă de pregătire. "Am lucrat cu doamna Plăcintă la o strategie de relansare a sportului la nivel naţional. Această strategie a fost dată spre dezbatere publică. Strategia e pe termen scurt, care vizează pe 2010 procesul de descentralizare şi reorganizare administrativă, pe termen mediu, 2010-2012, unde se preconizează ca fiecare comună să aibă un club sportiv, iar pe termen lung, 2010-2020, fiecare localitate să aibă o bază sportivă de nivel naţional", a precizat Melinte, care consideră că România are o bază sportivă de tineri şi juniori care promit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici