Preşedintele Federaţiei Liberiene intenţionează să candideze la şefia FIFA

Preşedintele Federaţiei Liberiene de Fotbal, Musa Bility, a declarat, joi, pentru BBC, că intenţionează să candideze la şefia FIFA, după ce elveţianul Joseph Blatter şi-a anunţat demisia la începutul lunii.

59 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Federaţiei Liberiene intenţionează să candideze la şefia FIFA

Preşedintele Federaţiei Liberiene intenţionează să candideze la şefia FIFA (Imagine: HEPTA)

"Cu toţii suntem de acord că fotbalul trece printr-un moment dificil. Este momentul ca în faţă să iasă adevăraţii lideri. Am susţinerea a 20 de federaţii din Africa. Dacă nu aş fi avut susţinerea continentului meu, nu m-aş fi gândit să candidez", a spus Bility.

Musa Bility, în vârstă de 48 de ani, care se află în funcţia de preşedinte al Federaţiei Liberiene de Fotbal din 2010, este a doua persoană care îşi anunţă intenţia de a candida la şefia FIFA, după brazilianul Zico.

Elveţianul Joseph Blatter a anunţat, la începutul lunii, că demisionează din funcţia de preşedinte al FIFA, după ce a fost reales pentru a cincea oară. Blatter a câştigat, în 29 mai, la Zurich, un al cincilea mandat la preşedinţia FIFA, după ce, în urma voturilor din primul tur de scrutin, contracandidatul său, Prinţul iordanian Ali bin Al Hussein, s-a retras din cursă.

Comitetul Executiv extraordinar al FIFA va avea loc la 20 iulie, la Zurich, şedinţă în care se va stabili data la care vor avea loc viitoarele alegeri pentru funcţia de preşedinte.

FIFA se confruntă cu un scandal de corupţie, după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali ai forului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici