Rădulescu: Andone a semnat pe două luni cu Rapid

Directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că în cazul în care antrenorul Ioan Andone nu va obţine rezultate până la finalul campionatului la conducerea Rapidului, atunci italianul Cristiano Bergodi va fi numit în locul său.

13 afișări
Imaginea articolului Rădulescu: Andone a semnat pe două luni cu Rapid

Andone a semnat un contract pe doi ani şi două luni cu Rapid (Imagine: Walter Schmidt/Mediafax Foto)

"Copos are o variantă de rezervă la vară, sunt sigur. Andone are o înţelegere doar până la vară, iar domnul Copos este interesat de acest lucru ca patron, pentru că vrea să vadă ce se întâmplă în aceste două luni: se ridică echipa, se impune Andone, îl susţin suporterii, atunci trebuie să îi propună o prelungire. Dacă cele spuse de mine acum nu se întâmplă, iar suporterii îl mârâie, atunci vine Bergodi la vară. În momentul de faţă mingea a trecut în terenul domnului Copos şi are şi variantă de scurtă durată şi de lungă durată. Varianta de lungă durată are două ramificaţii: Andone sau Bergodi. Deja Andone e sub presiune", a spus Rădulescu.

Mircea Rădulescu este de părere că revenirea lui Andone în campionatul intern s-a datorat plecării de la ŢSKA Sofia. "Copos l-a prins vulnerabil, într-un moment în care el a plecat de la ŢSKA mult prea repede, dar şi cu tămbălău şi o propunere care venea din altă parte, nu doar de la Rapid, o accepta. Un antrenor super-profesionist nu lua echipa acum, se gândea, se mai odihnea, mai aştepta până în vară. La noi e greu până să ajungem la momentul acela. El a zis că ce e în mână nu e minciună", a adăugat Rădulescu.

Directorul Şcolii Federale de Antrenori consideră că Andone poate califica pe Rapid într-o cupă europeană. "Revenirea lui Andone este de bun augur, dar nu prea. E de bun augur, pentru că Rapidului îi frige buza, pentru că trei înfrângeri sunt greu de suportat în Giuleşti, mai ales că au jucători care merită cel puţin un loc în Liga Europa. În Andone am destulă încredere profesională ca să reuşească pe ultima sută să salveze ce mai e de salvat. Şi nu, pentru că am auzit că înţelegerea este pe doar două luni. Dacă ar fi un contract pe doi ani şi două luni de acum, atunci nu aş avea niciun motiv să spun nu. Andone e un om priceput, se adaptează uşor, cam ştie Rapidul. Majoritatea antrenorilor care lucează în afara graniţelor urmăresc fotbalul românesc, nu pot sta fără el", a subliniat Rădulescu.

Andone, însoţit de impresarul Victor Becali, a negociat, miercuri, timp de aproximativ trei ore, la Hotel Crowne Plaza, cu George Copos preluarea conducerii tehnice a echipei Rapid şi, potrivit unor surse din cadrul clubului, cele două părţi au ajuns la un acord, fostul internaţional urmând să fie prezentat oficial în scurt timp.

Rapid a rămas fără antrenor după ce tehnicianul Nicolae Manea a renunţat la funcţie, săptămâna trecută. Andone a antrenat, de la începutul anului, echipa bulgară ŢSKA Sofia, el demisonând, marţi, de la conducerea tehnică a grupării bulgare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici