Rapid revine pe prima scenă a fotbalului românesc după şase ani

  • După şase ani în care au parcurs drumul de la cel mai jos nivel până în prima ligă, giuleştenii s-au reîntors în principala competiţie internă.
  • Unul dintre cele mai frumoase imnuri, cântat de pătimaşa galerie a vişiniilor, va fi auzit, din nou, pe stadioanele unde vor evolua rapidiştii.
328 afișări
Imaginea articolului Rapid revine pe prima scenă a fotbalului românesc după şase ani

FOTO: Facebook FC Rapid 1923

Primul adversar al Rapidului va fi Chindia Târgovişte, grupare care a impresionat în ediţia precedentă, când, sub conducerea lui Emil Săndoi, au câştigat play-out-ul, fază a competiţiei în care a suferit doar o înfrângere.

Actualul tehnician al dâmboviţenilor a mai întâlnit-o de nouă ori pe Rapid în toate competiţiile, de patru ori a câştigat, iar alte cinci partide s-au terminat cu înfrângeri. Întâiul succes a fost consemnat pe 14 noiembrie 1999, FC U Craiova - Rapid 2-0, pe banca giuleştenilor aflându-se nimeni altul decât Mircea Lucescu.

Meciul se joacă pe Arena Naţională, de la ora 18.30, fiind aşteptaţi peste 10.000 de suporteri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici