Rapidiştii vor primi 10 % din restanţe, conform planului de reorganizare votat de AG a creditorilor

Adunarea Generală a creditorilor a votat, duminică, planul de reorganizare al FC Rapid care prevede, printre altele, ca jucătorii, înregistraţi cu creanţe salariale în dosarul de insolvenţă, să primească doar 10 la sută din restanţele salariale în următorii trei ani.

166 afișări
Imaginea articolului Rapidiştii vor primi 10 % din restanţe, conform planului de reorganizare votat de AG a creditorilor

Rapidiştii vor primi 10 % din restanţe, conform planului de reorganizare votat de AG a creditorilor (Imagine: Toni Salabasev/Mediafax Foto)

Avocatul Justin Ştefan, reprezentantul a zece actuali şi foşti jucători rapidişti, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că planul de reorganizare a fost aprobat, trei grupe de creditori, chirografarii, garantaţii şi captivii, votând "pentru", iar două grupe, salariaţii şi bugetarii, "împotrivă".

"Planul de reorganizare a trecut cu 3-2, dar noi vom face toate demersurile pentru a contesta această Adunare Generală în instanţa civilă. Conform acestui plan, deşi restanţele către jucători reprezintă 2 la sută din totalul creanţelor, aceştia vor primi doar 10 la sută în următorii trei ani", a spus avocatul.

Planul de reorganizare va fi aplicat numai după confirmarea lui de către Tribunalul Bucureşti, instanţa unde este înregistrat dosarul de insolvenţă al SC FC Rapid SA.

Justin Ştefan a fost angajat să reprezinte interesele a zece jucători: Ovidiu Herea, Rui Duarte, Mihai Roman, Ştefan Grigorie, Crisitian Oros, Ovidiu Burcă, Ionuţ Voicu, Alexandru Ioniţă I, Romeo Surdu şi Ionuţ Stancu.

Fotbaliştii rapidişti au de recuperat salariile pe trei luni şi jumătate, din luna august până în decembrie 2012 când clubul a intrat în insolvenţă.

SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanţe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvenţă.

La masa credală au fost înscrişi 163 de creditori care au solicitat creanţe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.

La 7 decembrie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus de George Copos, numind-o ca administrator judiciar pe Cristina Andronache.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici