Răzvan Lucescu: Plec când mi se va cere sau când voi crede eu că trebuie să plec

Selecţionerul României, Răzvan Lucescu, a declarat, vineri, la Sport.ro, că va renunţa la această funcţie atunci i se va cere sau când va decide singur că trebuie să plece şi a menţionat că selecţia la echipa naţională nu se face "pe interese".

11 afișări
Imaginea articolului Răzvan Lucescu: Plec când mi se va cere sau când voi crede eu că trebuie să plec

Răzvan Lucescu: Plec când mi se va cere sau când voi crede eu că trebuie să plec (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Mă voi retrage de la naţională când va fi cazul să mă retrag de la naţională. Nu am zis că mă voi retrage dacă pierdem cu Bosnia. Nu mă interesează ce se discută de Olăroiu. Plec când mi se va cere sau când voi crede eu că trebuie să plec", a spus Lucescu la sport.ro.

Tehnicianul a explicat, de asemenea, cum a făcut selecţia pentru turneul din Cipru, menţionând că nu este vorba despre niciun interes.

"Am spus înaintea plecării în acest turneu că scopul e să mă reîntâlnesc cu jucătorii pe care i-am mai văzut, să pregătesc meciul cu Bosnia şi să mai văd nişte jucători care au confirmat şi în campionat, să îi vedem cum se prezintă. Am vrut să mai văd şi niste jucători cum era Dan Alexa. Mi-a plăcut şi la meciul cu Italia, a jucat 15 minute şi şi-a pus amprenta pe joc. E o situatie în care nu avem nici foarte multe variante. Credeţi că nu ne-am gândit la toate lucrurile, că suntem aerieni? Am vrut să facem o echipă care să nu piardă cu Ucraina cu 4-0, mai echilibrată. Absenţele lui Radu Ştefan, Tănase şi Săpunaru ne-au dat peste cap, cu ei ar fi fost o echipă mai aproape de cea cu Bosnia. Bogdan Stancu a jucat duminică la Galata, la fel şi Ropotan într-un amical cu Dinamo Moscova, nu putea să joace la 48 ore cu noi. Mijlocaşii centrali care sunt în România acum sunt cu caracteristici defensive, li se spune mijlocaşi defensivi. Nu avem jucători care să construiască şi să revină şi în spate, să recupereze. Nu e vorba de interes, dacă aveam un interes, blătuiam meciuri şi ca antrenor dacă s-a pus problema aşa", a spus Lucescu.

Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Paralimni, reprezentativa ţării gazdă, Cipru, cu scorul de 6-5 (0-0, 1-1), după lovituri de departajare, în finala mică a turneului internaţional Cyprus Cup.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici