Remiză românească în campionatul din Polonia. Costel Gâlcă – Ronaldo Deaconu 1-1

Costel Gâlcă a remizat duminică cu echipa Radomiac Radon, pe care o conduce în campionatul Poloniei, în confruntarea directă cu Korona Kielce, care are în comonenţă doi jucători români, pe Ronaldo Deaconu şi pe Marius Briceag.

64 afișări
Imaginea articolului Remiză românească în campionatul din Polonia. Costel Gâlcă – Ronaldo Deaconu 1-1

RKS Radomiak Radom, Facebook

Duelul românilor din Ekstraklasa s-a încheiat cu scorul de 1-1, golul egalizator al oaspeţilor fiind marcat de Ronaldo Deaconu, aflat la prima sa reuşită stagională.

Echipa gazdă, condusă de Costel Gîlcă, a deschis scorul în minutul 63, prin columbianul Castaneda, însă Deaconu a egalat la 8 minute după aceea, din pasa canadianului Godinho, cu un şut frumos, pe jos, la colţul lung, din interiorul careului, la doar un minut după îl înlocuise pe Mateusz Czyzycki.


Echipa lui Gîlcă se află pe locul 12 în clasament, cu 15 puncte, în timp ce Kielce e pe 13, cu 11 puncte.

Marius Briceag a fost rezervă neutilizată în acest meci.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici