Rennes - CFR Cluj 0-1, în grupele Europa League

CFR Cluj s-a impus cu 1-0 în deplasarea cu Rennes, în etapa a treia din faza grupelor - Europa League. În urma acestui succes, campioana României a ajuns la 6 puncte în Grupa E.

568 afișări
Imaginea articolului Rennes - CFR Cluj 0-1, în grupele Europa League

Rennes - CFR Cluj 0-1, în grupele Europa League

CFR Cluj a avut parte de un meci foarte greu în Franţa. Rennes a presat încă din primul minut, iar în două rânduri a fost aproape să deschidă scorul. În cele din urmă, cei care au punctat pe tabelă au fost ardelenii. În minutul 5, după o greşeală în apărarea gazdelor, portarul Edouard Mendy a ieşit hazardat pentru a-l bloca pe Lacina Traore, dar nu a reuşit. A faultat la marginea careului şi a văzut cartonaşul roşu. În locul portarului francez a intrat rezerva Pepe Bonet, în vârstă de 16 ani. În urma fazei fixe rezultate, Ciprian Deac a profitat de lipsa de experienţă a goalkeeper-ului şi a înscris cu un şut pe jos, la colţul lung.

Ulterior, Rennes a revenit în atac şi a avut şansa să egaleze până la pauză. Un fault al lui Kevin Boli în careu l-a făcut pe centralul meciului să acorde lovitură de pedeapsă, dar românii au scăpat cu faţa curată. M'Baye Niang a tras pe lângă poartă. În partea secundă, CFR Cluj părea că va închide meciul, încă din start. Rennes a fost nevoită să evolueze în 8 jucători de câmp după ce Eduardo Camavinga a faultat din postura de ultim apărător, dar echipa lui Dan Petrescu a trăit cu emoţii finalul de meci.

Francezii au avut de mai multe ori ocazia să egaleze, iar lucrurile s-au complicat şi mai tare după eliminarea lui Mateo Susic. Atacurile lui Rennes nu au găsit ţinta, iar CFR Cluj face 6 puncte într-o grupă care era considerată, după tragerea la sorţi, una infernală.

În celălalt meci al Grupei E, Celtic a învins Lazio Roma cu 2-1. Golul victoriei a venit în minutul 89.

Clasamentul Grupei E:
1. Celtic – 7 puncte
2. CFR – 6 puncte
3. Lazio – 3 puncte
4. Rennes – 1 punct

Alte rezultate înregistrate joi în Europa League:
Arsenal Londra – Guimaraes 3-2
Dinamo Kiev – FC Copenhaga 1-1
Eintracht Frankfurt – Standard Liege
Getafe – FC Basel 0-1
Malmo – Lugano 2-1
PSV – LASK Linz 0-0
Sevilla – Dudelange 3-0
Sporting Lisabona – Rosenborg 1-0
Trabzonspor – Krasnodar 0-2

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici