Renzo Rossi: Massone a ajuns la un acord verbal cu Zamfir. Avocaţii redactează contractul

Fostul manager sportiv al FC Rapid, Renzo Rossi, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că Angelo Massone a ajuns la un acord verbal cu Adrian Zamfir privind preluarea pachetului majoritar de acţiuni al clubului giuleştean, cei doi aşteptând redactarea contractului de către avocaţi.

102 afișări
Imaginea articolului Renzo Rossi: Massone a ajuns la un acord verbal cu Zamfir. Avocaţii redactează contractul

Renzo Rossi (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Angelo Massone a ajuns la un acord verbal cu Zamfir. Discuţiile sunt foarte avansate, în momentul ăsta avocaţii redactează contractul şi în curând se va semna. Nu putem spune exact momentul în care se va oficializa totul, însă suntem convinşi că nu va mai dura mult", a declarat, pentru MEDIAFAX, Renzo Rossi, apropiat al lui Angelo Massone care intermediază discuţiile acestuia cu Adrian Zamfir.

Rossi a menţionat că Angelo Massone va asista din tribună la meciul amical pe care Rapid îl va disputa în această seară, la Centrul de Fotbal de la Buftea cu FC Voluntari.

Investitorul italian, care a revenit, miercuri la Bucureşti, trebuie să prezinte o scrisoare de garanţie bancară de un milion de euro la semnarea contractului de cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni al FC Rapid de la actualul proprietar, Adrian Zamfir, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleştene.

Scrisoarea de garanţie va avea ca beneficiar FC Rapid, suma urmând să fie folosită de conducere pentru achitarea a două-trei salarii restante către jucători şi restul angajaţilor, dar şi pentru realizarea unor transferuri. După semnarea antecontractului se va aştepta eliberarea de către banca emitentă a scrisorii de garanţie, procedură care va dura aproximativ o săptămână.

Contractul de vânzare-cumpărare, document care va oficializa definitiv intrarea clubului Rapid în posesia lui Angelo Massone, va avea obligatoriu ataşat scrisoarea de garanţie. Adrian Zamfir va încasa în urma tranzacţiei suma simbolică de 1 euro de la Angelo Massone.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici