- Home
- Sport
- JOHANNESBURG, (21.02.2013, 15:30)
- Adrian Petculescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Reputaţia poliţiei sud-africane, afectată serios de ancheta defectuoasă în cazul Pistorius
Reputaţia poliţiei sud-africane a fost afectată după ce avocatul lui Oscar Pistorius a făcut praf ancheta şi probele aduse în faţa tribunalului, care ar fi trebuit să arate premeditarea şi după ce a ieşit la iveală faptul că şeful investigatorilor a fost acuzat la rândul său de tentativă de omor.
264 afișări
Oscar Pistorius (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Anchetatorul principal în cazul Oscar Pistorius, Hilton Botha, a fost acuzat de tentativă de omor, în 2009, după ce, băut fiind, a deschis focul în direcţia unui microbuz în care se aflau şapte persoane, încercând astfel să-l oprească, informează AFP. Botha a fost cerectat în 2009 pentru fapta sa, dar dosarul a fost clasat. Cazul a fost redeschis recent. Un reprezentant al Parchetului a afirmat că, în aceste condiţii, Botha nu se mai poate ocupa de anchetarea lui Pistorius, dar un purtător de cuvânt al Poliţiei a precizat că inspectorul îşi păstrează deocamdată atribuţiile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto
-
Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos
-
Un stâlp electric s-a păbuşit în craterul de la Slănic. Alte 16 persoane, evacuate din apartamente
Barry Roux, unul dintre cei mai de succes avocaţi din Africa de Sud, a prezentat judecătorului gafele comise de poliţişti în ancheta efectuată la locuinţa sportivului, acuzat că şi-a omorât cu premeditare prietena, de Sfântul Valentin. El le-a reproşat anchetatorilor că nu şi-au pus încălţăminte de protecţie când au pătruns în spaţiul unde a avut loc crima, că nu au verificat apelurile telefonice efectuate de acuzat şi că nu au recuperat un cartuş căzut în vasul de toaletă.
Avocatul a desfiinţat şi depoziţiile martorilor, culese de poliţişti. Astfel, o persoană care susţine că a auzit ţipete, în seara anterioară crimei, în casa lui Pistorius, locuieşte la mai mult de 300 de metri de reşedinţa acuzatului. Un alt martor, care a declarat că a auzit strigăte între două serii de focuri de armă, a numărat cinci sau şase împuşcături, în timp ce poliţia a precizat că Pistorius a tras doar de patru ori în casa sa.
Întrebat joi, cu privire la seriozitatea anchetei efectuate, Botha a recunoscut că "se putea mai bine".
Acest caz nu va readuce încrederea cetăţenilor în poliţia sud-africană, acuzată de multe ori de corupţie, incompetenţă şi nerespectare a drepturilor omului. Astfel, ultimii doi şefi ai poliţiei au fost condamnaţi sau suspendaţi pentru fapte de corupţie în 2010, respectiv 2012.
Anual, 15.000 de persoane sunt asasinate în Africa de Sud, dar numai 10 la sută dintre cazuri sunt rezolvate, a declarat, miercuri, analistul Frans Cronje.
Poliţiştii au dat dovadă de lipsă de rigoare în ancheta lor, ceea ce reprezintă un dezastru pentru acest proces şi ridică întrebări, a comentat Cronje, înainte de a se afla că Botha a fost cercetat pentru tentativă de omor.
Totuşi, audierile care au loc în acestă săptămână la Pretoria nu au efect asupra procesului lui Pistorius, ci numai pentru a se stabili dacă acuzatul va fi sau nu elberat pe cauţiune.
Campionul paralimpic Oscar Pistorius, acuzat de crimă cu premeditare, a negat faptul că ar fi avut intenţia să o ucidă pe prietena sa, Reeva Steenkamp, într-o declaraţie citită de avocatul său, marţi, în cadrul audierilor legate de cererea sportivului de a fi eliberat pe cauţiune.
Citește pe alephnews.ro: Războiul pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale a început. Apple recrutează zeci de experți de la Google pentru a-și extinde divizia de A.I.
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Citește și: Ancheta în cazul Oscar Pistorius: Poliţia a găsit testosteron şi seringi la domiciliul sportivului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
FOTO. Taylor Swift deține un portofoliu imobiliar în valoare de 100 de milioane de dolari. Câte locuințe posedă Miss Americana
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:55
Turcia suspendă schimburile comerciale cu Israel din cauza războiului din Fâşia Gaza
-
astăzi, 21:51